Dirijorul român Ion Marin din nou la Scala din Milano
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-roman-ion-marin-din-nou-la-scala-din-milano/

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiţie de peste 300 de ani şi reputaţia unui spaţiu muzical magic, în care orice muzician îşi doreşte să ajungă măcar o dată în carieră şi fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2017

Dirijorul de origine română Ion Marin, director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și președinte fondator al Programului Național Cantus Mundi, colaborează pentru a doua oară cu Teatro alla Scala, după ce în 2006 a dirijat opera “Manon”.

În stagiunea curentă, Ion Marin pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizzetti, care va avea loc în 31 martie 2017, în regia Mariei-Louise Bischofberger. Este pentru a doua oară când pe scena Scalei din Milano se montează o operă de G. Donizzetti.

Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei.Ion Marin

A colaborat cu cele mai mari voci ale lumii: Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Waltraud Meier, Jessye Norman, Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna și Dimitri Hvorostovsky.

Deși calendarul său de evenimente internaționale este unul extrem de încărcat, Ion Marin a continuat, în calitate de Director de Onoare, să direcționeze evoluția Corului Madrigal, promovând unul dintre cele mai vizionare proiecte românești de incluziune socială a copiilor prin cântul coral: Programul Național Cantus Mundi.

Acesta dorește să pună pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi.

Ion Marin se va afla la București în 26 februarie, când Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” va susține concertul care machează 92 de ani de la nașterea fondatorului său, dirijorul și compozitorul Marin Constantin.

Foto: Ion Marin – quartzmedia.ro

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.