Divan Film Festival se deschide cu cel mai de succes film bulgăresc al anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/divan-film-festival-se-deschide-cu-cel-mai-de-succes-film-bulgaresc-al-anului/

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2014

Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Stanislav Donchev şi a actriţei Teodora Doncheva.

În timp ce îşi păzesc noul client, cei trei prostănaci din Corpul de Reacţie Rapidă dau din întâmplare peste o tranzacţie nucleară internaţională. Ei decid că trebuie să prindă terorişii şi astfel începe nebunia.

Cel mai de succes film bulgăresc al anului va fi proiectat în prezenţa regizorului Stanislav Donchev şi a actriţei Teodora Doncheva. Din distribuţie fac parte: Vasko Mavrikov, Evgheni Budinov, Ivelin Naidenov, Bashar Rahal, Teodora Doncheva, Diana Liubenov.

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat

Divan Film Festival şi Atelierele Ideo Ideis

 

Cu ocazia celei de-a cincea ediţii a Divanului, ni se vor alătura şi Atelierele Ideo Ideis, în cadrul cărora participanţii vor avea ocazia ca timp de două zile să lucreze cu trainerii festivalului de teatru de la Alexandria (actori sau regizori, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti), acoperind o gamă largă de exerciţii specifice primului an de actorie.

Exerciţiile sunt axate pe autocunoaştere, lucru în echipă şi improvizaţie. Aceste ateliere sunt adresate persoanelor între 18 şi 30 de ani, au ca scop dezvoltarea specifică a participanţilor, prin crearea unui context relaxant.

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac pe baza unei scrisori de intenție, care se va trimite pe adresa [email protected].

Atelierele Ideo Ideis la Divan Film Festival vor avea o durată de trei ore, iar participarea este gratuită.

Foto cu Divan Film Festival, Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat – facebook

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).

05
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanșa o campanie prin care să atragă atenția asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează și în cinema, cu documentarul independent „30 de ani și 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant și senzaționalist.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

02
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Este suficient un protagonist atipic, un profesor de matematică ușor extravagant, pentru a duce în spate un întreg documentar? Este miza pe care o propune „Profu`” (2019), filmul de debut al regizorului Alex Brendea, acum în cinematografe.

29
/09
/20

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate.

25
/09
/20

A XII-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie – 11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii.

25
/09
/20

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de peste 20 de ani filme independente de referință, anunță datele de lansare pentru titlurile din portofoliu care vor intra în circuitul cinematografic până la finalul anului 2020.