„Dl. Goe și ai lui”, pe scena Teatrului Stela Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dl-goe-si-ai-lui-pe-scena-teatrului-stela-popescu/

Un nou spectacol va vedea lumina rampei, la începutul lunii aprilie, pe scena Teatrului Stela Popescu. Este vorba despre „Dl. Goe şi ai lui”, un musical semnat Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, cu Stela Popescu în distribuţie.

Un articol de Petre Ivan|29 martie 2017

Aceasta este a noua premieră a Teatrului Stela Popescu (TSP), instituție înființată în 2016.

Din distribuția spectacolului, alături de Stela Popescu, fac parte: Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Andreea Blidaru, Ștefan Popov, Raluca Straia, Ramona Olteanu, Silviu Mihăilă, Rodica Ștefan, Adrian Dima, Florian Bala, Ștefan Fieraru. Își dă concursul Baletul TSP. Coregrafia aparține lui Ștefan Soare.

„Dl. Goe și ai lui” este o tălmăcire modernă, palpitantă a schițelor lui I.L. Caragiale, un spectacol care îmbină comicul de situație cu neprevăzutul, o derulare filmică, sub inspirata baghetă regizorală a lui Dan Tudor, cel care a montat la TSP și „Chirița la Iași”, cu premiera în ianuarie 2017.

Personaje precum Goe, Mamița, Mam’Mare, călători ciudați — toți vă așteaptă în trenul buclucaș, în toate gările uitate de Dumnezeu, unde orice se poate întâmpla!

Primele reprezentații vor avea loc pe data de 3 și 4 aprilie, ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, iar premiera este programată pentru 8 aprilie (ora 11:00). De asemenea, publicul e așteptat și la 10 și 11 aprilie, ora 10:00.

Foto: Dl. Goe și ai lui – facebook

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]