Documentarul „Chipuri, locuri”, în cinematografe din 29 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-chipuri-locuri-in-cinematografe-din-29-iunie/

Documentarul „Chipuri, locuri/ Faces Places/ Visages villages”, semnat de Agnès Varda şi JR, nominalizat la premiile Oscar 2018, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 29 iunie. Filmul va putea fi vizionat în avanpremieră naţională la festivalul One World România, pe 18 martie, ora 15.30, la Cinema Pro, şi pe 25 martie, ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2018

Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, şi fotograful şi muralistul JR sunt coregizorii documentarului – road movie „Chipuri, locuri”.

Cu toate că aparţin unor generaţii diferite, Varda (89 de ani) şi JR (35 de ani) sunt suflete pereche, împărtăşind pasiunea pentru imagini şi maniera în care sunt create, prezentate şi transmise mai departe.

Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie.

Lungmetrajul documentar a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost recompensat cu două premii – L’Oeil d’Or şi Palme de Whiskers. Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri – a obţinut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociaţiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles şi New York, precum şi cu cel al Societăţii Naţionale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics).

În plus, el a fost desemnat cel mai popular documentar la Vancouver IFF şi cel mai bun film la Haifa IFF. Pelicula a primit trofeul Lumière la categoria documentar, dar şi două nominalizări la premiile César 2018 – pentru cel mai bun lungmetraj documentar şi cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid).

Despre Agnès Varda

Agnès Varda, născută în Ixelles (Belgia), în 1928, a trăit de la vârsta de 12 ani în sudul Franţei, după care s-a mutat la Paris, unde a studiat la École du Louvre şi a făcut cursuri de fotografie la École de Vaugirard. A fotografiat pentru Jean Vilar, când el a înfiinţat Festivalul de Teatru de la Avignon, în 1948, apoi pentru Théâtre National Populaire de la Palais de Chaillot, din Paris.

Prima ei expoziţie a avut loc în 1954, în curtea propriei case. În acelaşi an, Varda a făcut trecerea la cinema, fără vreo pregătire formală. A înfiinţat Ciné-Tamaris pentru a-şi produce şi regiza primul lungmetraj, „La Pointe Courte”, care i-a atras supranumele de „bunica Noului Val francez”. De atunci, a regizat filme de lung şi scurt metraj, atât de ficţiune, cât şi documentare. În 2003, şi-a început cariera de artist vizual, la Bienala de la Veneţia.

Despre JR

JR – pseudonim folosit de un fotograf şi regizor francez a cărui identitate nu a fost confirmată – s-a născut în februarie 1983, în apropiere de Paris. În 2001, a găsit un aparat de fotografiat în metroul parizian şi a început să îşi documenteze aventurile în metrou şi pe acoperişuri, afişând apoi imaginile pe zidurile oraşului.

JR îşi afişează fotografiile, în spaţiul public, în cartiere ale Franţei, în Turcia, la New York, în ghetourile Kenyei şi favelele Braziliei. Când îşi montează fotografiile, membrii comunităţii participă la procesul artistic. Primul lui lungmetraj a fost „Women Are Heroes” (2010), urmat de scurtmetrajele „Walking New York”, „Les Bosquets” (nominalizat pentru Premiul juriului Festivalului de Film Tribeca) şi „Ellis” (2015).

„Chipuri, locuri” este scris, regizat şi comentat de Agnès Varda şi JR.

Foto: Chipuri locuri – facebook

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.