Documentarul românesc: o lume deschisă la Docuart Fest 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-romanesc-o-lume-deschisa-la-docuart-fest-2018/

În săptămâna 6-11 noiembrie, Bucureşti Docuart Fest va găzdui zeci de proiecţii de documentar românesc, o serie de dezbateri, sesiuni de masterclass şi două expoziţii de fotografie. Festivalul se deschide marţi, 6 noiembrie, printr-o gală ce urmează să aibă loc la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică, începând cu ora 19:30.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2018

Proiecția din deschidere aduce unul dintre filmele aflate în competiția festivalului, și anume Caisă, un documentar regizat de Alexandru Mavrodineanu, ce spune povestea antrenorului Dobre și a discipolului său în vârstă de numai 13 ani, alături de care câștigă campionatul în 2013.

Pentru participarea în cadrul galei din 6 noiembrie, biletele se achiziționează aici.

Programul celei de-a VII-a ediții a festivalului de film documentar românesc cuprinde, pe lângă proiecțiile din cadrul secțiunilor competiționale și necompetiționale , evenimente ce vorbesc despre implicațiile și impactul acestui gen cinematografic în România, menite să lanseze dialoguri necesare oamenilor din industrie și celor din afara ei.

Dezbateri & sesiuni de masterclass

O altă masă rotundă lansează un dialog despre ce înseamnă political correctness, cum afectează acest principiu arta și, în mod special, cinematografia. Miercuri, 7 noiembrie, de la ora 18:00, se întâmplă Cenzură VS Corectitudine politică la Știrbei Center.

Masterclass-ul Docuart Fest în acest an vizează Memoria și identitatea în jurul documentarului românesc și este susținut de istoricul Alin Ciupală, vineri, 9 noiembrie, de la ora 16:00, la Știrbei Center. Evenimentul este urmat de la ora 18:00 de o masă rotundă despre Terapia prin film documentar, o discuție la care sunt invitați realizatori de film, un psihanalist și un specialist în terapie rogersiană.

Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 12:00, are loc conferința Documentarul creativ și strategiile festivaliere, la Știrbei Center, condusă de Ksenia Gapchenko (programator Centrul de Film Documentar de la Moscova 2012- 2015, consultant festivalier IDFA, Visions du Reel, DOK Leipzig). Ksenia va vorbi despre cum funcționează festivalurile, care sunt cele mai bune strategii pentru propriile producții și care este dinamica generală a acestei industrii. Evenimentul va fi precedat de prezentarea Școlii de film documentar The Marina Razbezhkina and Mikhail Ugarov School of Documentary Film and Theater (Moscova) și a Școlii de film documentar a Academiei Docuart.DOCUART

Festivalul organizează și un atelier VR, susținut de Dorin Moldoveanu, un filmmaker cu interese civice și pentru realitatea augmentată atât pentru văzători, cât și nevăzători. Atelierul are loc joi, 8 noiembrie, de la 14:00 – 17:00 la VR Cinema & Playlab în Veranda Mall.

Expozițiile Docuart Fest 2018

Pe lângă aceste evenimente, pe perioada festivalului vor fi deschise două expoziții de fotografie. Una dintre acestea prezintă rezultatele workshop-ului de fotografie documentară organizat de Academia Docuart , în vara acestui an, pentru un grup de liceeni din Târgu Jiu, într-o inițiativă de valorizare a potențialului creativ al tinerilor. Expoziția PhotoDoc va fi deschisă publicului în perioada 7-10 noiembrie, intervalul 15:00 – 22:00.

Festivalul găzduiește și expoziția pentru nevăzători Imagini Tactile, un proiect ce a pus bazele primei biblioteci virtuale de imagini accesibilizate pentru persoanele cu deficienţe de vedere din România, făcând primul pas pentru a încuraja cultura consumului de imagini tactile în comunitatea nevăzătorilor. Expoziția cu componentă multimedia poate fi vizitată în perioada 6-11 noiembrie, interval 10:00 – 17:30, la Palatul Suțu.

„Încurajez publicul de toate vârstele să ni se alăture proiecțiilor, dar și evenimentelor speciale, să participe activ, căci lor li se adresează și pentru ei au fost gândite. Cred că e important să realizăm că festivalul este un spațiu viu și nu doar un spațiu sec de proiecții, este un prilej real de îmbogățire lăuntrică – prin cunoașterea celuilalt, prin acceptarea celuilalt, prin simpla îngăduință de a-i asculta opinia. Cred că e valabil pentru noi toți, fie organizatori de festival, autori de filme sau spectatori”, spune Mirona Radu, coordonator evenimente speciale.

Biletele pentru proiecțiile București Docuart Fest se achiziționează prin eventbook: https://bit.ly/2qhkNTf

Participarea în cadrul evenimentelor speciale este gratuită, dar se poate face doar pe bază de rezervare online: http://festival.docuart.ro/

Programul complet al evenimentului este disponibil pe festival.docuart.ro/program-2018

***

Despre Docuart Fest

Asociația Docuart derulează activități educative, culturale, sociale. Este o organizație neguvernamentală, independentă, non-profit și apolitică. Misiunea asociației este de sprijinire, promovare și stimulare a filmului documentar românesc și european, de promovare a culturii populare tradiționale și contemporane în circuitul național și internațional de valori.

Despre Asociația Docuart

Pe lângă platforma culturală docuart.ro, asociația desfășoară proiecte ca București Docuart Fest, Cluj Docuart Fest, Caravana Docuart, Bucharest Art Film Festival, Proiecțiile Docuart, Academia Docuart etc.

Foto: Docuart Fest – docuart.ro

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.