Doi dansatori ușori, plini cu aer
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-dansatori-usori-plini-cu-aer/

Se joacă la Teatrelli spectacolul „Oxygen”, cu Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu, după un text de Ivan Vîrîpaev. „Oxygen” îmbină mai multe arte (e şi teatru, e şi dans, e şi muzică, e şi o simfonie de proiecţii video) – e un puzzle puternic în fiecare dintre piesele sale.

Un articol de Andrei Crăciun|25 martie 2019

Oxygen e genul acela de spectacol care rămâne cu tine mult timp după ce luminile s-au stins în teatru și actorii au plecat mai departe prin viață.

Oxygen e frumos pentru că poate fi oricând adevărat, și probabil că și este. Textul său ne vorbește despre lumea abrutizată cu care suntem contemporani, din care lipsește înțelegerea față de aproapele, și doar dragostea poate să ne salveze – când și când – iluziile.

Un comentariu la Biblie

Oxygen este, ca toate marile texte rusești, un comentariu la Biblie. E copleșitor tocmai prin înțelegerea subtilă a maniheismului pe care stă însăși existența omului pe pământ, taie brutal jumătățile – binele și răul, adevărul și minciuna, individul și societatea, conștiința și lipsa de conștiință.

Oxygen își propune și chiar reușește să spună ceva important despre om. Nu e nimic nou aici – fondul e același de la presocratici, forma însă e adecvată mileniului III.

O poezie deghizată

În plus, Oxygen este o poezie deghizată într-o piesă de teatru. Căci iată cum scrie acest Vîrîpaev, copil teribil al dramaturgiei contemporane rusești: „În fiecare om sunt doi dansatori, dreptul și stângul. Doi dansatori ușori, plini cu aer, doi plămâni, care dansează și îi trimit omului oxigen. Dar dacă iei o lopată și lovești un om în zona plămânilor, dansurile se opresc, plămânii nu mai dansează și alimentarea cu oxigen este tăiată.”

Vîrîpaev e asemuit când cu Tarantino, când cu Tarkovski, ambele asemuiri fiind, firește, nedrepte. Deși copil teribil, Vîrîpaev e în teatru un artist deja matur, cu o estetică personală.

Grația

Ce face spectacolul de la Teatrelli din București inubliabil este grația cu care actorii trec prin această poezie frumoasă, cum sunt toate poeziile mari de dragoste și moarte.

Și, desigur, îndeosebi grația Antoanetei Cojocaru, a cărei sensibilitate ar putea să umple cu sens poetic și un utilaj tehnic dintr-o uzină din secolul trecut.

Oxygen e frumos pentru că poate fi oricând adevărat, și probabil că și este. Textul său ne vorbește despre lumea abrutizată cu care suntem contemporani, din care lipsește înțelegerea față de aproapele, și doar dragostea poate să ne salveze – când și când – iluziile.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

08
/12
/13

În decembrie 1987, Constantin Fugaşin reuşea să-l convingă pe Ştefan Iordache să acorde un interviu pentru revista „Teatrul“. O adevărată performanţă, pentru că actorul era foarte zgârcit la vorbă cu gazetarii. Ceea ce a urmat este antologic.

08
/12
/13

Actorii Laura Ilinca și Istvan Teglas vor susține un spectacol-lectură în scopul strângerii a 100 de cozonaci pentru bătrânii aflați în spitale în cadrul evenimentului caritabil numit „Cozonacul cu teatru”, care va avea loc duminică, 15 decembrie, de la ora 15.00, în cafeneaua din Centrul Vechi, La Mine-n Copac (Pasajul Șelari).

08
/12
/13

I-am invitat pe spectatori să ne trimită povestiri care să conţină experienţele lor culturale de la Teatrul Metropolis. Am primit pe adresa redacţiei 28 de povestiri. Patru dintre ele vor fi publicate în Ziarul Metropolis şi vor primi invitaţii la „Lecţia de violoncel“, cu Radu Beligan.

08
/12
/13

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.