I-am invitat pe spectatori să ne trimită povestiri care să conţină experienţele lor culturale de la Teatrul Metropolis. Patru dintre ele au fost publicate în Ziarul Metropolis şi vor primi invitaţii la „Lecţia de violoncel“, cu Radu Beligan.
Un articol de Ziarul Metropolis|9 decembrie 2013
Săptămâna trecută i-am invitat pe spectatori să ne trimită povestiri care să conţină experienţele lor culturale de la Teatrul Metropolis. Am primit pe adresa redacţiei 28 de povestiri. Două dintre ele au fost deja publicate, iar cei care le-au scris au primit două invitaţii duble la spectacolul „Lecţia de violoncel“, programat în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.
Astăzi publicăm încă două povestiri, iar autoarele lor, Roberta Nedelcu şi Petre Eliza Maria, vor primi fiecare câte o invitaţie dublă la reprezentaţia de mâine, 10 decembrie, de la ora 19.00.
Spectacolul „Lecţia de violoncel“, după o piesă de Mona Radu, este regizat de Felix Alexa, şi îi are în distribuţie pe Radu Beligan, Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa.
Citiţi şi: Radu Beligan, în Cartea Recordurilor – cel mai longeviv actor pe scena unui teatru
Pe 14 decembrie, chiar de ziua lui de naştere, când va împlini 95 de ani, Radu Beligan va juca în acest spectacol şi va fi sărbătorit chiar pe scena Teatrului Metropolis. Datele reprezentaţiilor sunt 9, 10, 14 şi 16 decembrie.
În continuare, puteţi citi cele două scrisori câştigătoare.
Roberta Nedelcu: „O experienţă memorabilă“
„Anul acesta am făcut prima dată cunoştinţă cu Teatrul Metropolis, cu toate că locuiesc în Bucureşti cu caracter permanent de 3 ani. Eram fan pe Facebook al Ziarului Metropolis cu mult înainte de a ajunge chiar la teatru. Asta pentru că în oraşul minunat în care mi-am petrecut copilăria, adolescenţa şi studenţia (Iaşi) era promovat cultul teatrului naţional – teatrul principal al oraşului – la care aveai certitudinea că beneficiezi de servicii teatrale de calitate.
Am venit cu această preconcepţie aici şi iniţial vizitam exclusiv Teatrul Naţional. Uşor-uşor, însă, am făcut cunoştinţă şi cu alte teatre care nu au obosit să mă uimească. (Recunosc că între timp am aflat că şi în Iaşi lucrurile s-au mai schimbat).
Citiţi şi: FOTOGALERIE Lecţia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, la 95 de ani!
Astfel, prima piesă pe care am savurat-o la Teatrul Metropolis a fost «Fantoma, dragostea mea». Recunosc că a fost o experienţă grozavă. În primul rând, în ceea ce priveşte coordonatele spaţiale. Sentimentul intim şi familial pe care îl inspiră sala e destul de rar întâlnit într-o sală de spectacole (cel puţin pentru mine).
Îmi amintesc că soţul meu mi-a spus, în vreme ce aşteptam să se permită accesul în sală, ce bine şi nou arată interiorul teatrului fără a se depărta de conceptul clasic al unui teatru (noi fiind fanii clasicismului în teatru, în detrimentul modernismului sau deja postmodernismului).
În al doilea rând, calitatea piesei. Mi-a plăcut grozav. Şi povestea. Şi decorul. Dar în special jocul actoricesc. Recunosc, a fost prima dată când am vizionat o interpretare a actorului Marius Florea Vizante. Dumnezeule! Am rămas profund impresionată! În ultima vreme mi s-a întâmplat destul de rar să văd actori atât de profund implicaţi. Fără o pauză de o milisecundă între replici pentru o decentă gură de aer.
Cu chipul roşu de atâta concentrare, imagine ce te ducea aproape de îngrijorare, că poate i se va face rău. Cu transpiraţiile curgându-i pe faţă nestăvilit, fapt ce nu îl deconcentra sub nici o formă. Mi-au plăcut şi interpretarea actriţelor şi m-am înclinat, însă dumnealui m-a impresionat până peste poate.
Apoi, mai este o dimensiune la care vreau să mă refer. Anume, cea senzorială sau poate extrasenzorială. În timp ce vizionam piesa, captivă acolo în mijlocul poveştii, în momentele de apogeu comic, fiind însărcinată, încercam să mă deconectez cât de puţin, pentru că îmi era frică (permiteţi-mi o exprimare plastică) să nu iasă copilul afară de la contorsionările corpului meu provocate de un râs aproape necontrolabil.
Citiţi şi: Scrisori de la spectatori. Teatrul Metropolis, un teatru de poveste
Credeţi-mă pe cuvânt că şi bebe a mea din burtică s-a distrat, atât de mult mi-a plăcut piesa şi atât de bine şi de convingător au jucat actorii. Dincolo de asta, în momentele în care mai trăgeam o gură de aer, mă uitam în sală la reacţiile celorlalţi.
Prima dată, la prietenii cu care eram şi apoi la toţi acei necunoscuţi din jurul meu care păreau că trec prin aceleaşi stări prin care treceam şi eu. Reacţiile erau prezente la unison, toţi spectatori erau prizonieri. Obişnuiesc să mă uit în sală, la colegii mei spectatori, adesea când merg la teatru, şi arareori prind o imagine precum aceea.
Cam asta am să vă împărtăşesc despre experienţa mea culturală la Teatrul Metropolis. Nu ştiu daca e una deosebită sau specială faţă de a celorlalti care vă vor trimite povestioare, dar pot să vă spun sigur că pentru mine a fost memorabilă“.
Petre Eliza Maria, 16 ani, elevă: „Am avut parte de clipe minunate“
„Am multe amintiri plăcute legate de Teatrul Metropolis, unele chiar revenindu-mi foarte des în minte şi bucurându-mă cu unicitatea şi cu plinătatea lor.
Ador acest teatru, întrucât se aseamănă cu teatrele pariziene de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, inspirând eleganţă, bun gust şi pasiunea pentru artă. O simfonie de emoţii m-a încântat cu muzicalitatea sa atunci când am păşit pentru prima oară în Teatrul Metropolis. Culorile vibrante şi intense ce mi-au bucurat privirea evocau modernitate şi artă la cea mai înaltă clasă. Eram pur şi simplu îndrăgostită de acest templu al artei.
Prima piesă pe care am văzut-o la Metropolis a fost «Ţarul Ivan îşi schimba meseria», scrisă de maestrul literaturii ruse moderne Mihail Bulgakov. Pe tot parcursul piesei am fost copleşită de râs şi amuzament, izvorâte nu doar din subiectul operei, ci şi din ironia subtilă ce a fost introdusă de regizor pentru a accentua şi a transmite adevăratul mesaj al piesei.
O stare de plenitudine se cuibărise în sufletul meu la sfârşitul piesei, fiind fermecată de magia artei şi de starea de bine ce mi-o transmiseseră teatrul şi actorii. Doru Ana, Marius Gâlea şi Radu Gabriel au întregit piesa prin jocul lor excepţional, iar Vlad Logigan a fost personajul cel mai amuzant şi energic, ducând ironia la extrem.
O altă piesă pe care am savurat-o din plin a fost „Bădăranii“, de Carlo Goldoni, o comedie ce sparge barierele timpului şi rămâne actuală şi în zilele noastre. Având parte de o distribuţie remarcabilă, ce îi numără pe Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora, piesa a fost un deliciu, ce mi-a transmis din nou o stare de bine şi m-a făcut să apreciez şi mai mult Teatrul Metropolis. De asemenea, mi-a plăcut şi
viziunea regizorului Dan Tudor, ce a transformat clasica piesă într-o comedie cu gangsteri ruptă parcă din nebunii ani ’20 ai Americii.
Am avut parte de clipe minunate, de neuitat la Metropolis. Timpul îşi pierdea însemnătatea, iar beatitudinea punea stăpânire pe sufletul meu atunci când priveam jocul de excepţie al actorilor şi mă bucuram de umorul inteligent pe care îl transmiteau piesele.
Aş fi extrem de fericită dacă aş câştiga acest concurs, deoarece «Lecţia de violoncel» reuneşte pe scenă mari personalităţi ale teatrului romanesc precum Radu Beligan şi Marius Manole, doi actori ce fac parte din generaţii total diferite, dar care au un talent imens şi nu dezamăgesc niciodată.
Teatrul a reprezentat una din marile mele pasiuni încă de când eram mică, şi chiar şi acum, la 16 ani, sunt profund îndrăgostită de această formă de expresie artistică plină de sensibilitate, măiestrie şi viaţă. După cum spunea şi Federico Garcia Lorca: «Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească».
Mulţumesc Teatrul Metropolis! Respect marilor actori ai scenei teatrale româneşti!“
Foto din Lecţia de violoncel – Petrică Tănase pentru Ziarul Metropolis