Doliu în lumea culturii italiene, a murit cunoscuta actriţă Mariangela Melato
https://www.ziarulmetropolis.ro/doliu-in-lumea-culturii-italiene-a-murit-cunoscuta-actrita-mariangela-melato/

Funeraliile cunoscutei actriţe italiene Mariangela Melato, care a decedat vineri într-un spital din capitala Italiei, la vârsta de 71 de ani, fiind bolnavă de cancer, se vor desfăşura sâmbătă după-amiază la Roma, informează sâmbătă mass media din Peninsulă. Născută la Milano pe 19 septembrie 1941, Melato era considerată una dintre cele mai mari actriţe de […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

Funeraliile cunoscutei actriţe italiene Mariangela Melato, care a decedat vineri într-un spital din capitala Italiei, la vârsta de 71 de ani, fiind bolnavă de cancer, se vor desfăşura sâmbătă după-amiază la Roma, informează sâmbătă mass media din Peninsulă.
Născută la Milano pe 19 septembrie 1941, Melato era considerată una dintre cele mai mari actriţe de teatru şi cinema din Italia, „moştenitoarea imensului talent al Annei Magnani”.

În cursul unei lungi cariere, care a durat peste 50 de ani, Mariangela Melato a lucrat în toate teatrele din Italia, cu cei mai mari regizori din Peninsulă, printre care Dario Fo (laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1997), Luca Ronconi şi Luchino Visconti.

A fost de asemenea protagonista a numeroase filme de mare succes, lucrând cu regizori cum ar fi Lina Wertmuller, Elio Petri, Mario Monicelli, Giuseppe Bertolucci, Pupi Avati şi Nino Manfredi.

În cursul carierei, a obţinut numeroase premii cinematografice, printre care cinci „David di Donatello”, cinci premii „Nastro d’Argento” şi un „Glob de Aur”.

În cursul unuia dintre ultimele sale interviuri, Mariangela Melato declarase: „Pentru mine, a juca teatru este o necesitate fizică”.

Actorul Giancarlo Giannini, partenerul ei în numeroase filme, spunea despre ea că era „o femeie splendidă şi fragilă”.

Iar regizoarea Lina Wertmuller, cu care a realizat filmele „Mimi metallurgico” (1972) şi „Travolti da un insolito destino” (1974), a declarat: „Era frumoasă, inteligentă şi neconformistă”.

„Ne-a părăsit una dintre actriţele italiene cele mai populare, mai iubite şi mai apreciate. O imensă pierdere pentru cultura italiană”, a apreciat la rândul său preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano.

 

 

Sursa: Agerpres

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

20
/03
/17

Au mai rămas doar 80 de zile până la startul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), 9-18 iunie, desffășurat sub genericul IUBIRE. Programul FITS 2017 va fi anunțat în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului și tot atunci se va pune și primul set de bilete în vânzare.

20
/03
/17

Maggie MacDonnell, o profesoară care lucrează cu adolescenții cu probleme dintr-o comunitate inuită izolată din regiunea arctică a Canadei, a primit duminică distincția Global Teacher Prize și suma de 1 milion de dolari în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Dubai.

20
/03
/17

Într-o zi de 20 martie se năşteau poetul George Topîrceanu, autorul volumului Balade vesele şi triste și pictorul Theodor Aman, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte frumoase. Tot într-o zi de 20 martie se stingea din viaţă fizicianul Isaac Newton, iar Albert Einstein, unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă din istoria omenirii, publica teoria relativităţii.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.