„Don Juan” se întoarce la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/don-juan-se-intoarce-la-teatrul-de-comedie/

Vineri, 5 mai, şi sâmbătă, 6 mai, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie vor avea loc primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Don Juan”, adaptare după Molière, în regia semnată de Andrei şi Andreea Grosu. Scenografia îi aparţine lui Vladimir Turturica.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2017

La spectacolul din 5 mai, distribuția va fi următoarea: Bogdan Cotleţ (Don Juan); Dragoș Huluba (Sganarel); Liviu Pintileasa (Gusman). La reprezentația din 6 mai, vor juca: Dan Rădulescu (Don Juan); Dragoș Huluba (Sganarel); Liviu Pintileasa (Gusman).

Molière (1622 – 1673), cel mai mare comediograf al clasicismului francez și totodată unul dintre cei mai înzestrați regizori și actori ai vremii, s-a impus în dramaturgia universală prin cele 30 de comedii scrise pentru trupa sa de teatru, printre care: Școala femeilor, Tartuffe, Mizantropul, Avarul și Bolnavul închipuit.

Celebrul Don Juan Tenorio a călătorit neîntrerupt din Spania secolului al XVII-lea, a trecut prin Italia ca mai apoi să poposească (nici de data asta definitiv) în Franța lui Molière. Prin definiție, Don Juan nu este un personaj statornic și dovadă stau sutele de romane, nuvele, piese de teatru, opere și operete în care apare de fiecare dată altfel.

Acum „Don Juan” revine într-o formă nebănuită pe scena Teatrului de Comedie, adus de tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu, după aproape patruzeci de ani de la montarea lui Valeriu Moisescu din 1980. La fel de seducător, dar chiar mai neastâmpărat decât în trecut.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

27
/08
/15

În prima zi a toamnei, Teatrul Țăndărică își deschide porțile pentru cea de-a 70-a stagiune, continuând seria de evenimente aniversare “Țăndărică 70 de ani”. Începând de marți, 1 septembrie, publicul este invitat la ultima parte a Stagiunii de Vară 2015, în cadrul căreia Teatrul Itinerant Țăndărică se va găsi, până pe 20 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor.

26
/08
/15

Avishai Cohen Trio revine în România pentru două concerte extraordinare în această toamnă. Pe 10 şi 11 Octombrie, Jazz Night Out îl are ca invitat special pe cel care este supranumit ‘’contrabasistul secolului’’.

26
/08
/15

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera "Münchhausen – Stăpânul minciunilor", compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât și în istoricul Festivalului Internațional "George Enescu": este pentru prima dată în cele 22 de ediții când un spectacol dedicat copiilor și tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură.

26
/08
/15

Patria locotenentului Schreiber, cel mai nou roman semnat de autorul bestsellerului Testamentul francez, Andreï Makine, a apărut în acestă săptămînă în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie. „Cartea lui Makine răneşte. Şi răneşte pentru că merge drept la ţintă. Pentru că e un drapel arborat în bernă.” (Paris Match)

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

Prima ediție a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfășurată între 1 și 16 august, și-a închis porțile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar și a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii și participanții.