Două noi titluri semnate de Umberto Eco, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-noi-titluri-semnate-de-umberto-eco-la-polirom/

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2016

Cel mai recent volum semnat de Umberto Eco, Scrieri despre gândirea medievală, reuneşte texte ce demonstrează preocuparea continuă a autorului pentru filosofie, estetică şi semiotica medievală încă din anii facultăţii, cînd a început să fie interesat de istoriografie.

În impresionantul volum apărut la Polirom, în ediţie cartonată, sînt incluse cercetările lui Umberto Eco despre estetica medievală, în special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantică despre arbor porphyriana şi despre evoluţia medievală a noţiunii aristotelice de metaforă, analize avînd ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reîntrebuinţare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liébana şi ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus şi ale lullismului, interpretările moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinereţe ale lui Joyce.

A doua secţiune cuprinde texte mai puţin academice, dar care pot oferi nespecialiştilor cîteva idei cu privire la gîndirea medievală şi la ecourile pe care aceasta le are în epoca modernă, cu reflecţii asupra embrionilor în viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii în paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze şi cele din Evul Mediu tîrziu, o parte dintre ele redate în fasciculul de imagini.

Orice aş face, m-am născut ca să cercetez străbătînd păduri simbolice, locuite de unicorni şi grifoni, şi comparînd structurile ascuţite şi pătrate ale catedralelor cu împunsăturile maliţiei exegetice ascunse în formulele tetragonale din Summulae, hoinărind între Strada Paielor şi navele cisterciene, întreţinîndu-mă cordial cu călugări de la Cluny culţi şi masivi, ţinut sub observaţie de un Aquinat dolofan şi raţionalist, Umberto Ecotentat de Honorius din Autun, de geografiile sale fantastice, în care pe vremuri se explica quare in pueritia coitus non contingat, cum să ajungi pînă la Insula Pierdută şi cum să capturezi un vasilisc înarmat numai cu o oglinjoară şi cu o neabătută credinţă în Bestiar. Această înclinaţie şi această pasiune nu m-au părăsit niciodată, chiar dacă mai tîrziu, din varii motive, nu am urmat ca profesie academică medievistica. (Umberto Eco)

Traducerea volumului aparţine lui Cezar Radu, Corinei Gabriela Bădeliţă, Ştefaniei Mincu, Cornel Mihai Ionescu şi lui Dragoş Cojocaru.

Ultimul volum ce poartă semnătura lui Umberto Eco

Cronicile unei societăţi lichide, ultimul volum ce poartă semnătura lui Umberto Eco, este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

 Există vreun mod de a supravieţui acestei stări lichide? Există: realizarea faptului că trăim într-o societate lichidă care, pentru a fi înţeleasă şi poate depăşită, are nevoie de noi instrumente. Necazul e că politicienii şi în mare parte şi intelectualii nu au înţeles încă amploarea fenomenului. (Umberto Eco)

Publicat în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, în traducerea Oanei Sălişteanu şi a Mariei Boghiu, Umberto Eco face în Cronicile unei societăţi lichide un portret al societăţii actuale, în care nonsensul pare să prevaleze asupra raţionalului, adesea cu efecte comice, dar şi cu consecinţe îngrijorătoare.

Criza ideologiilor, criza partidelor, individualism excesiv – aşa arată societatea în care trăim. O societate lichidă, unde nu e deloc uşor să-ţi găseşti reperele.

O societate cu multe măşti: măştile politicii, obsesia mediatică a vizibilităţii, pe care o avem (aproape) cu toţii, dependenţa de telefoanele mobile, proasta-creştere… O societate dominată de confuzie, de detaşare şi de fluvii de cuvinte care nu sînt decît locuri comune.

Cele două volume pot fi achizitionate în perioada 8-14 iunie, cu o reducere de 40%, pe www.polirom.ro.

Foto: Umberto Eco, Polirom – www.polirom.ro

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.