Două rezidențe de scenaristică își așteaptă participanții
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-rezidente-de-scenaristica-isi-asteapta-participantii/

Asociaţia Culturală Control N demarează înscrierile pentru două rezidenţe de scenaristică menite să sprijine dezvoltarea proiectelor de lung metraj autohtone, încă din faza de idee.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Astfel, cineaștii români, cât și artiștii, jurnaliștii sau scriitorii pasionați de scenaristică au șansa de a fi parte dintr-un set de programe de consultanță în domeniul scenaristicii, menite să îi ghideze și să îi sprijine în procesul de scriere – pornind de la idee și ajungând la o primă variantă de scenariu de lung metraj. 

În luna iunie va avea loc cea de-a doua ediție LIM | Less is More – Creative Pre-Writing Workshop, iar începând cu luna iulie va debuta New Draft – prima rezidență online de dezvoltare de scenarii din România, cu o durată de trei luni.

De-a lungul celor celor 13 ani de lucru activ în domeniul scenaristicii, Asociația Culturală Control N a creat și a implementat o serie de ateliere, training-uri și rezidențe dedicate amatorilor și profesioniștilor deopotrivă, cu scopul de a facilita accesul tuturor celor interesați la o cât mai aprofundată cunoaștere a mecanismelor de scriere, de dezvoltare și de consultanță. Crearea unui pachet de două rezidențe care să conducă scenaristul de la faza de idee către un posibil draft al scenariului întregește firesc lungul șir al proiectelor dedicate acestui domeniu și vine ca un răspuns și o soluție oferite de către Control N autorilor de scenarii din România, care se află în deseori complicatul proces de dezvoltare a unui proiect cinematografic.

LIM|Less is More: Creative Pre-writing Workshop se adresează tuturor cineaștilor români aflați la primul sau al doilea lung metraj sau a căror filmografie cuprinde unul sau mai multe scurt metraje, cât și artiștilor din alte domenii, scriitorilor sau jurnaliștilor pasionați de dezvoltarea și scrierea unui scenariu. Faza de alegere a subiectului este una vitală. Astfel, rezidența de creație LIM|Less is More: Creative Pre-writing își propune să ofere un cadru necesar pentru testarea ideilor, la finalul celor 5 zile de lucru intensiv, participanții având 3 idei structurate, clare și solide pentru un viitor film, realizabil în limitările unui buget foarte mic. LIM|Less is More: Creative Pre-writing oferă o experiență rară, prin modul unic de abordare al începutului unui proces de dezvoltare de scenarii de lung metraj. Prin teorie și exerciții practice, rezidența îi ajută pe participanți să își întărească ideile și direcțiile de interes legate de posibilul subiect ales pentru viitorul film.

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii dedicată exclusiv proiectelor din România, oferă timp de trei luni training asistat pentru dezvoltarea a 12 scenarii de lung metraj. Mergând pe ideea că nu trebuie să gândim la fel, important este să gândim împreună, New Draft se adresează regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început. Sesiunile de lucru se vor petrece lunar, atât one on one cât și în echipă. Pe parcursul programului, participanții vor rescrie și apoi vor participa la sesiuni comune de feedback, totul pentru a-și dezvolta propriul proiect, dar și capacitatea de lectură și de analiză a unui scenariu. Pe parcursul New Draft, proiectul de lung metraj ajunge de la stadiul de treatment  la un posibil draft, însoțit de un dosar de pitch pregătit să plece către producători sau concursuri pentru obținerea de fonduri.

Participanții LIM Creative Pre-Writing vor fi încurajați să aplice pentru New Draft, cu una dintre ideile dezvoltate în cadrul celor 5 zile ale workshop-ului, în baza unui deadline de înscriere extins.

Detalii practice: 

LIM|Less is More: Creative Pre-writing Workshop, ediția 2

Perioada de desfășurare: 20 – 25 iunie 2021

Deadline aplicații: 9 mai 2021

Detalii despre înscrieri, aici.

New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenarii, ediția 1

Perioada de desfășurare: iulie – octombrie 2021

Deadline aplicații: 15 iunie 2021 (participanții LIM Creative Pre-Writing Workshop vor beneficia de un deadline extins – 30 iunie)

Detalii despre înscrieri, aici.

LIM|Less is More: Creative Pre-writing și New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenarii sunt co-finanțate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM|Less is More: Creative Pre-writing este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat alături de Asociația Culturală Control N (România) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România) prin platforma unlimited.tiff.ro.

New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenario este inițiat și dezvoltat alături de Zbang Film.

*Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Mai multe detalii despre aceste două rezidențe și alte proiecte ale Asociației Culturale Control N pot fi aflate la numărul de telefon 0722 678 496 sau pe site-urile și paginile de Facebook ale organizatorilor.

www.controln.ro

http://www.groupeouestdeveloppement.com/

https://www.facebook.com/pg/controlN

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.