Două rezidențe de scenaristică își așteaptă participanții
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-rezidente-de-scenaristica-isi-asteapta-participantii/

Asociaţia Culturală Control N demarează înscrierile pentru două rezidenţe de scenaristică menite să sprijine dezvoltarea proiectelor de lung metraj autohtone, încă din faza de idee.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Astfel, cineaștii români, cât și artiștii, jurnaliștii sau scriitorii pasionați de scenaristică au șansa de a fi parte dintr-un set de programe de consultanță în domeniul scenaristicii, menite să îi ghideze și să îi sprijine în procesul de scriere – pornind de la idee și ajungând la o primă variantă de scenariu de lung metraj. 

În luna iunie va avea loc cea de-a doua ediție LIM | Less is More – Creative Pre-Writing Workshop, iar începând cu luna iulie va debuta New Draft – prima rezidență online de dezvoltare de scenarii din România, cu o durată de trei luni.

De-a lungul celor celor 13 ani de lucru activ în domeniul scenaristicii, Asociația Culturală Control N a creat și a implementat o serie de ateliere, training-uri și rezidențe dedicate amatorilor și profesioniștilor deopotrivă, cu scopul de a facilita accesul tuturor celor interesați la o cât mai aprofundată cunoaștere a mecanismelor de scriere, de dezvoltare și de consultanță. Crearea unui pachet de două rezidențe care să conducă scenaristul de la faza de idee către un posibil draft al scenariului întregește firesc lungul șir al proiectelor dedicate acestui domeniu și vine ca un răspuns și o soluție oferite de către Control N autorilor de scenarii din România, care se află în deseori complicatul proces de dezvoltare a unui proiect cinematografic.

LIM|Less is More: Creative Pre-writing Workshop se adresează tuturor cineaștilor români aflați la primul sau al doilea lung metraj sau a căror filmografie cuprinde unul sau mai multe scurt metraje, cât și artiștilor din alte domenii, scriitorilor sau jurnaliștilor pasionați de dezvoltarea și scrierea unui scenariu. Faza de alegere a subiectului este una vitală. Astfel, rezidența de creație LIM|Less is More: Creative Pre-writing își propune să ofere un cadru necesar pentru testarea ideilor, la finalul celor 5 zile de lucru intensiv, participanții având 3 idei structurate, clare și solide pentru un viitor film, realizabil în limitările unui buget foarte mic. LIM|Less is More: Creative Pre-writing oferă o experiență rară, prin modul unic de abordare al începutului unui proces de dezvoltare de scenarii de lung metraj. Prin teorie și exerciții practice, rezidența îi ajută pe participanți să își întărească ideile și direcțiile de interes legate de posibilul subiect ales pentru viitorul film.

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii dedicată exclusiv proiectelor din România, oferă timp de trei luni training asistat pentru dezvoltarea a 12 scenarii de lung metraj. Mergând pe ideea că nu trebuie să gândim la fel, important este să gândim împreună, New Draft se adresează regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început. Sesiunile de lucru se vor petrece lunar, atât one on one cât și în echipă. Pe parcursul programului, participanții vor rescrie și apoi vor participa la sesiuni comune de feedback, totul pentru a-și dezvolta propriul proiect, dar și capacitatea de lectură și de analiză a unui scenariu. Pe parcursul New Draft, proiectul de lung metraj ajunge de la stadiul de treatment  la un posibil draft, însoțit de un dosar de pitch pregătit să plece către producători sau concursuri pentru obținerea de fonduri.

Participanții LIM Creative Pre-Writing vor fi încurajați să aplice pentru New Draft, cu una dintre ideile dezvoltate în cadrul celor 5 zile ale workshop-ului, în baza unui deadline de înscriere extins.

Detalii practice: 

LIM|Less is More: Creative Pre-writing Workshop, ediția 2

Perioada de desfășurare: 20 – 25 iunie 2021

Deadline aplicații: 9 mai 2021

Detalii despre înscrieri, aici.

New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenarii, ediția 1

Perioada de desfășurare: iulie – octombrie 2021

Deadline aplicații: 15 iunie 2021 (participanții LIM Creative Pre-Writing Workshop vor beneficia de un deadline extins – 30 iunie)

Detalii despre înscrieri, aici.

LIM|Less is More: Creative Pre-writing și New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenarii sunt co-finanțate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM|Less is More: Creative Pre-writing este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat alături de Asociația Culturală Control N (România) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România) prin platforma unlimited.tiff.ro.

New Draft – rezidență online de dezvoltare de scenario este inițiat și dezvoltat alături de Zbang Film.

*Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Mai multe detalii despre aceste două rezidențe și alte proiecte ale Asociației Culturale Control N pot fi aflate la numărul de telefon 0722 678 496 sau pe site-urile și paginile de Facebook ale organizatorilor.

www.controln.ro

http://www.groupeouestdeveloppement.com/

https://www.facebook.com/pg/controlN

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.