Douăzeci de minute cu îngerii de la malul Dunării
https://www.ziarulmetropolis.ro/douazeci-de-minute-cu-ingerii-de-la-malul-dunarii/

Finalul de stagiune a Teatrului “Jean Bart” din Tulcea a făcut posibilă întâlnirea de o oră şi jumătate cu îngerii lui Ion Sapdaru. Spectacolul pe care acesta l-a montat pe scena teatrului de la malul Dunării reprezintă cea de-a 50 premieră din istoria cochetului teatru.

Un articol de Georgiana Ene|28 iulie 2015

Celebrul actor, regizor și scenarist a acceptat cu bucurie invitația tulcenilor de a monta un spectacol acolo, dublând astfel bucuria acestora și prin calitatea textului ales: “Douăzeci de minute cu îngerul” a lui Alecsandr Vampilov.

Spectacolul debutează într-un registru comic – final de petrecere într-o cameră de hotel a unor delegați, ca pe parcurs să se schimbe încet-încet într-unul tragic. Textul lui Vampilov – o savurosă metaforă populată de personaje care fac parte din toate mediile sociale – practic o societate în miniatură, ale cărei cutume se zguduie din temelii atunci când o persoană misterioasă dorește să facă bine fără niciun interes ascuns. Regizorul transpune într-un mod liber problemele unei societăți și reușește să răspundă unei întrebări firești: mai există oameni cinstiți, buni și amabili?

Cadrul de pornire al acțiunii îl constituie modesta cameră de hotel, în care cei doi, delegatul și șoferul acestuia, au primele schimburi de replici: Nelu Serghei îi dă replicile vorbite și nevorbite colegului lui de băut și șef, Ionuț – Paul Ștefan. Măiestria celor doi actori este surprinsă sublim de regizor și le pune în valoare talentul actoricesc.

Dacă deschiderea spectacolului este amuzantă și stârnește ropote de râs și aplauze, intrarea în scenă a lui Cristi Naum constituie contrapunctul spectacolului: în antiteză cu cei doi cheflii, omul cinstit, bun și amabil demontează teoria celor doi ajunși la disperare că nimeni nu e dispus să le dea cu împrumut bani să-și cumpere băutură. Dintr-o dată, miza celor doi se schimbă: doresc cu tot dinadinsul să știe cine e personajul misterios, nou-venit, care le schimbă în câteva momente de la apariție întreaga percepție despre oameni și despre viață, în măsura în care lumea civilizată și-a impus rațional principiile respectului pentru semeni.

Piesa lui Vampilov este într-un singur act, regizorul reușind să surprindă publicul prin cei implicați în acțiune, făcându-l să conștientizeze decrepitudinea morală. Nebunia și neîncrederea în noul venit sunt amplificate de apariția, pe rând, a vecinilor, celor cărora le ceruseră cu împrumut bani pentru a-și cumpăra de băut.

Vampilov recreează micro-societatea prin aducerea în scenă a unui violonist – delicios Mihai Gălățan, virtuos, neadaptat societății, nemulțumit, nu-și încalcă principiile, își dorește foarte mult să acceadă la o lume mai bună, să se facă auzit, printr-un cuplu de tineri căsătoriți: Irina Naum – Costel Zamfir. Irina aduce în scenă feminitate, eleganță, bogăție și fragilitate, la început, ca în final se hotărăște să nu se lase îngenunchiată de către proaspătul ei soț. Costel Zamfir, soțul, oportunist, puțin formal pentru rolul pe care îl are, dar îl duce până la capăt cu demnitate; și prin delicioasa Gabriela Ciolacu, în rolul femeii de serviciu, care trece de la umilință și nesiguranță la o adevărată leoiacă, în final, și pune punctul pe i: se duce și cumpără de băut, lăsând publicul să-i admire expresivitatea și mobilitatea de care este în stare.

Misiunea cea mai grea de la început și până la final îi revine lui Cristi Naum, de a fi personajul bun, secondat de cei cărora vrea să le facă bine – convinși că omul în esență este în mare parte cinstit, corect și bun – , lucru care-i reușește cu strălucire până la sfârșit. Măiestria celor trei aproape emoționează, așa cum declară și regizorul: “Am ales această piesă pentru că se așează bine pe trupă, pentru temele abordate de dramaturg și pentru că traversăm o perioadă tragică a necomunicării interumane, a neîncrederii li a dispariției compasiunii”.

“20 de minute cu îngerul”, de Alecsandr Vampilov

Regia: Ion Sapdaru

Scenografia: Gelu Rîșca

Mișcare scenică: Roman Jora

Distribuția: Cristian Naum, Ionuț –Paul Ștefan, Nelu Serghei, Irina Naum, Gabriela Ciolacu, Mihai Gălățan, Costel Zamfir

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

20
/01
/15

Drama "Leviafan/ Leviathan" a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administraţia de la Kremlin că ponegreşte imaginea ţării.

20
/01
/15

Juriul Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat în 2015 de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.