„Dovlatov”, de azi în 15 orașe din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/dovlatov-de-azi-in-15-orase-din-romania/

„Dovlatov”, filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta, Ursul de argint pentru contribuţie artistică şi Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury, se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2018

Filmul va rula în 25 de cinematografe din 15 orașe din România: București, Cluj, Constanța, Timișoara, Iași, Sibiu, Craiova, Botoșani, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Baia Mare, Brăila, Pitești și Deva.

Programul complet îl găsiți pe pagina de Facebook.

Cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds͟, Leul de Argint pentru „Paper Soldier͟) surprinde șase zile din viața scriitorului rus Serghei Dovlatov, socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodski, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlați colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care nu vor scăpa ulterior odată decât cu emigrarea în Occident.

Filmul este o coproducție Rusia-Polonia-Serbia și a fost lansat și premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, acolo unde a fost aclamat atât de critica internatională cât și de public. În România, Dovlatov a avut avanpremiera la TIFF unde s-a bucurat de un real succes și cronici pozitive.

Protagonistul acestui biopic nu e necunoscut – în românește, cărțile sale, aflate acum în ruptură de stoc, au fost publicate la Humanitas –, iar persecuția sîcîitoare la care a fost supus de regimul comunist îl recomandă nu neapărat ca disident neobosit, cît, mai larg, ca pe un exponent al verticalității sub vremuri strîmbe.” – Dilema Veche.

În Rusia, „Dovlatov” a avut o premieră „blitz” surprinzătoare și totodată impresionantă, fiind lansat pe 400 de ecrane timp de 4 zile, cu peste la 300.000 de spectatori, un număr neobișnuit pentru un film art house.

Dovlatov poate fi privit ca un semnal de alarmă, ca o invitaţie la acţiune şi nonconformism, la asumarea căii mai puţin umblate şi mai dificile, dar mai personale şi dătătoare de satisfacţie.” – Cinemagia

În Uniunea Sovietică Serghei Dovlatovfusese, după propriile mărturisiri, un elev rău, un student rău, un soldat rău şi mai ales un cetăţean sovietic rău. Dar este un scriitor extraordinar, limpede, direct, cu „efect pe termen lung”. În URSS a fost publicat numai în samizdat. După doi ani şi jumătate de studii la Facultatea de Filologie din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), e dat afară şi luat în armată. Face experienţa de paznic de lagăr (1962-1965), care devine subiect într-unul dintre romanele lui, Zona. Amintirile unui paznic de lagăr (1982). Şi viaţa de ghid, şi aceea de jurnalist se regăsesc în cărţile sale, cele mai multe cu tentă autobiografică. În 1978 emigrează la New Yorkşi publică, în cei 12 ani pe care-i mai avea de trăit, 12 cărţi. Dovlatov a devenit azi unul dintre cei mai populari prozatori din Rusia.

„Imaginea semnată de Lukasz Zal, cunoscut pentru colaborarea cu polonezul Paweł Pawlikowski la mult-premiatul Ida (2013), amplifică starea de confuzie și apăsare. (…)Astfel de momente dau filmului o încărcătură emoțională hipnotizantă, contrapunând boemei artistice concretul cotidian.” (pressone.ro)

Alexei German Jr.este unul dintre cei mai cunoscuți regizori ruși la momentul actual. Filmul său de debut, The Last Train, a câștigat o mențiune specială Luigi De Laurentiis la Festivalul de Film de la Veneția din 2003. Cel de-al doilea lungmetraj al său, Garpastum a avut premiera mondială în competiția de la Veneția în 2005. Paper Soldiers a fost, de asemenea, selecționat în competiția de la Veneția, unde a câștigat Leul de Argint și premiul Osella pentru Cea mai bună imagine. Foarte apreciat de multe alte festivaluri internaționale, filmul a fost una dintre cele mai de succes producții din Rusia în 2008. Under Electric Clouds a fost în competiție la Berlin în 2015, unde a câștigat Ursul de Argint pentru o Contribuție Artistică.

„Dovlatov” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu 15 iunie.

Lista orașelor și cinematografelor unde va rula Dovlatov:

Iată lista orașelor și programul pentru perioada 14-21 iunie!

BUCUREȘTI: Cinema Elvire Popesco, Cinema Țăranului Român, Grand Entertainment Băneasa, Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, CineGlobe Titan, Cinemateca Union, Cinema Europa, Happy Cinema.

CLUJ-NAPOCA: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria

CONSTANȚA: Cinema Cityplex

LUGOJ: Cinema Bela Lugosi

IAȘI: Ateneul din Iași

TIMIȘOARA: Teatrul Merlin

SFÂNTU GHEORGHE: Cinema Arta by Cityplex

BAIA MARE: Cinema Dacia

BRĂILA: Cinema Central

BOTOȘANI: CineGlobe, Cinema Unirea

CRAIOVA: Cinema Modern

PITEȘTI: Cinema Sebastian Papaiani

DEVA: Cinema Patria

TÎRGU MUREȘ: Cinema Arta 3D

SIBIU: Teatrul Gong. Proiecție în cadrul TIFF Sibiu

 

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.