Dumnezeul de a doua zi, primit cu entuziasm la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeul-de-a-doua-zi-primit-cu-entuziasm-la-londra/

Spectacolul „Dumnezeul de a doua zi“, de Mimi Brănescu, producţia Teatrului Act din Bucureşti, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor pe afiş, s-a jucat cu casa închisă în capitala Marii Britanii.

Un articol de Corina Vladov|8 octombrie 2013

Spectacolul Dumnezeul de a doua zi, de Mimi Brănescu, producţia Teatrului Act din Bucureşti, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor pe afiş, s-a jucat cu casa închisă în capitala Marii Britanii.

Duminică, 6 octombrie 2013, în cadrul proiectului „Poveşti spuse-n româneşte“ au avut loc două reprezentaţii cu acest spectacol, la teatrul The Cockpit.

Producţia, care a luat deja mai multe premii în ţară, atât pentru interpretare, cât şi pentru spectacol, s-a jucat cu casa închisă şi a strâns peste 350 de spectatori, atât români, cât şi englezi, piesa fiind prezentată în limba română, cu supratitrare în limba engleză.

Reacţiile publicului au fost extraordinare, jocul celor doi protagonişti şi povestea scrisă de Mimi Brănescu şi regizată de Claudiu Goga fiind primite cu aplauze furtunoase.

dumnezeul de a doua zi

Afişul spectacolului Dumnezeul de a doua zi

Produs de Teatrul Act, spectacolul a fost considerat de critică şi public drept o producţie amuzantă, gândită inteligent şi excelent interpretată, despre părinţi, copii şi relaţiile complicate dintre ei.

„Este un spectacol delicat, dar plin de umor, la care viteza cu care se trece de la râs febril la lacrimă este incredibilă”, spune Vlad Zamfirescu, citând un spectator care l-a văzut de opt ori. Iar Mirela Oprişor a afirmat într-un interviu acordat presei româneşti din Londra că de fiecare dată când joacă în afara ţării are impresia că interpretează în premieră.

Proiectul este o iniţiativă a Claudiei Cîrlig şi este dezvoltat împreună cu ICR Londra.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto cu actorii din Dumnezeul de a doua zi: Inno Brezeanu

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".