Ea este Charlie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ea-este-charlie/

Sunt puţine exerciţii de sinceritate absolută în teatru. Iulia Colan reuşeşte un astfel de exerciţiu în spectacolul „Flori pentru Algernon” de la Teatrul Act, o adaptare după romanul-cult al lui Daniel Keyes.

Un articol de Andrei Crăciun|6 aprilie 2015

Charlie-el din carte devine Charlie-ea de pe scenă. Totul e minimalist în acest spectacol: o actriță, o inimă și un scaun. Uneori e de-ajuns asta. Căci Iulia Colan spune povestea lui Charlie care se naște fără inteligență și o dobândește artificial și o pierde, căci nu se poate altfel, cu un talent care te zguduie și te duce în adâncul cordului personal. E emoționantă și vulnerabilă și trăiește istoria lui Charlie în deplinătatea consecințelor.

Iulia Colan, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Bogdan Bobocescu

Iulia Colan, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Bogdan Bobocescu

Charlie-ea ne arată cum sunt oamenii: ei râd de cei fără minte și se tem și îi disprețuiesc pe cei cu prea multă, ei îi abuzează și îi izolează întotdeauna pe cei de la extreme, Charlie-ea e senină, deși suferă, și nu își împlinește niciodată sexualitatea, apanajul categoric al mediocrității care suntem noi, ceilalți, nici săraci cu duhul, nici genii.

Cartea lui Keyes este una dintre cele mai frumoase cărți care s-au scris vreodată, frumoasă în sensul cel mai brutal, deci dur și adevărat, al cuvântului. Iar Algernon, personajul care nu se vede niciodată, dar se simte tot timpul… Algernon e pur și simplu o metaforă cum puține s-au mai făcut vreodată în literatură, deci în imaginație, sensibilitate și fantezie.

Algernon este un șoarece de laborator, care va muri și el, cum mor toți șoarecii de laborator, iar florile pentru el sunt florile care trebuie lăsate la mormântul său. Să nu uitați, să nu uităm, repetă Iulia Colan de pe scenă, să lăsăm flori la mormântul lui Algernon.

Câți dintre noi mai știm rostul unei flori la mormântul unui șoarece de laborator? Câți dintre noi mai înțelegem ce ne arată romanul lui Keyes? Câți dintre noi mai avem disponibilitate la un așa efort sufletesc?

Iulia Colan este o actriță la care nu am ce obiecții să prezint. Își joacă partitura, știind exact ce face: se joacă, fără cusur, cu inimile spectatorilor. Ea știe că ei vor pleca din teatru alții și că nu vor uita niciodată seara acestei mari întâlniri, că e ca și cum pe întreaga durată a monologului le-ar pune în față cea mai ascunsă oglindă din câte li s-au dat vreodată oamenilor. Ea este Charlie și este dureros de minunată.



25
/10
/13

Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013) va avea loc astăzi, la ora 20.30, la Teatrul Odeon, şi va fi urmată de un spectacol legendar, „Troienele“, în regia lui Andrei Şerban.

24
/10
/13

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete - Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac, str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari. Spectatorii pot face donaţii în obiecte şi pot vedea, printre altele, şi spectacolul „Chutney“.

23
/10
/13

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.