„Economia inegalităţilor“, de Thomas Piketty, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/economia-inegalitatilor-de-thomas-piketty-la-polirom/

Disponibilă din această săptămînă în librăriile din toată ţara, Economia inegalităţilor semnată de Thomas Piketty a apărut în colecţia „Eseuri & confesiuni” a Editurii Polirom, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2014

„Economia inegalităţilor“ reprezintă o expunere condensată a ideilor dezvoltate de economistul francez în bestsellerul internaţional Capitalul în secolul XXI.

Inegalităţile economice sînt consecinţa concentrării capitalului în mîinile cîtorva persoane? Creşterea cheltuielilor pentru educaţie poate diminua decisiv inegalitatea de şanse? Sistemele moderne de transfer de capital garantează o bună redistribuire sau trebuie regîndite?

În căutarea soluţiei, celebrul economist se concentrează mai întîi asupra inegalităţii capital/muncă, aspect fundamental al analizei sociale începînd cu secolul al XIX-lea, pentru a ajunge la problema centrală în prezent: inegalitatea veniturilor provenite din muncă.

Thomas Piketty recurge în eseul său la exemple din diferite ţări pentru a analiza mecanismele aflate la baza inegalităţilor şi a găsi o cale de diminuare a acestora.

economia inegalitatilor

„Doar o analiză minuţioasă a mecanismelor socioeconomice care produc inegalitatea near putea permite să dăm partea lor de dreptate acestor două viziuni extreme [dreapta liberală şi stînga tradiţională] ale redistribuirii şi, poate, să contribuim astfel la implementarea unei redistribuiri mai corecte şi mai eficiente. Obiectivul acestei cărţi este de a prezenta stadiul actual al cunoştinţelor care ne permit să progresăm în această direcţie”, subliniază autorul în introducerea volumului.

Thomas Piketty este director de studii la École des hautes études en sciences sociales şi profesor la École d’économie de Paris, specializat în studiul inegalităţilor economice, mai ales din perspectivă istorică şi comparativă.

Dintre lucrările publicate, menţionăm: Les hauts revenus en France au XXe siècle. Inégalités et redistributions 1901-1998 (2001), Peut-on sauver l’Europe? Chroniques 2004-2012 (2012), Le Capital au XXIe siècle (2013). În 2013 a primit premiul Yrjö Jahnsson, acordat de European Economic Association.

 

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.