„Eden”, în competiție la Festivalul de la Rotterdam
https://www.ziarulmetropolis.ro/eden-in-competitie-la-festivalul-de-la-rotterdam/

Eden, povestea neobişnuită a unei tinere nevoite să trăiască în izolare totală, semnată de regizoarea maghiară Ágnes Kocsis, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), în competiţia Big Screen.

Un articol de Liliana Matei|19 decembrie 2019

O coproducție Ungaria-România, produsă de Mythberg Films (Ungaria) și co-produsă de Libra Film Productions și WFE (Belgia), „Eden” concurează pentru VPRO Big Screen Award, în valoare de 30.000 de euro.

Este al treilea lungmetraj al regizoarei multi-premiate pentru Adrienn Pál (2010) și Fresh Air (2006), ambele lansate la Cannes. În rolurile centrale apar actrița croată Lana Barić („You Carry Me”), alături de Daan Stuyven, cunoscut ca muzician și compozitor belgian, Lóránt Bocskor-Salló, actor maghiar din România, și Maya Roberti.

Eva este alergică la tot felul de substanțe chimice, la unde radio și la câmpuri electrice. E forțată, deci, să trăiască în izolare totală. Singurele ființe cu care intră în contact sunt fratele ei și doctorii care o supun la diverse experimente. Într-o zi, un psihiatru își propune să cerceteze dacă boala ei este una reală sau imaginară. Oare iubirea o poate salva?

„Coproducția unui film este un exerciţiu greu, practic te provoacă să intri într-o familie nouă, cu obiceiuri diferite, cu reguli diferite. Pentru mine, Edena fost o astfel de provocare, din care ai absolut întotdeauna multe lucruri de învăţat. M-am bucurat să o cunosc pe Ágnes Kocsis şi să pornesc cu ea la acest drum lung şi presărat cu obstacole; am descoperit un om puternic, un regizor capabil să lupte şi să treacă peste orice încercare pentru a-și duce la bun sfârşit opera, fără să facă compromisuri”, declară producătoarea Oana Giurgiu.

„Şi, nu în ultimul rând, sunt fericită că această co-producție a dat şansa unor actori maghiari din România să joace în film. Lóránt Bocskor-Salló are unul din rolurile principale, iar în alte roluri îi veţi descoperi pe László Katona şi Bálint Adorjáni”, adaugă Oana Giurgiu.

Ágnes Kocsis, născută în 1971 la Budapesta, este una dintre cele mai importante voci feminine ale cinematografiei europene actuale. A studiat Limba şi literatura poloneză, Estetică şi Teoria filmului la Facultatea de Arte a Universităţii „Eötvös Loránd”, iar în 2005 a absolvit şi cursurile de regie ale Academiei de Teatru şi Film din capitala Ungariei. A devenit cunoscută odată cu debutul în lungmetraj, Fresh Air, selectat în 2006 în secţiunea Semaine de la Critique la Cannes. În același an, tot la Cannes, scurtmetrajul The Virus a obţinut premiul al treilea al competiţiei Cinéfondation. Al doilea lungmetraj, Adrienn Pál, i-a confirmat talentul, începându-și traseul remarcabil cu Premiul FIPRESCI în secțiunea Un Certain Regard la Cannes 2010. Filmul a făcut apoi turul marilor festivaluri și a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, categoria Descoperirea Anului. În 2018, Ágnes Kocsis a făcut parte din juriul competiției Festivalului Internațional de Film Transilvania.

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).

05
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanșa o campanie prin care să atragă atenția asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează și în cinema, cu documentarul independent „30 de ani și 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant și senzaționalist.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

02
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Este suficient un protagonist atipic, un profesor de matematică ușor extravagant, pentru a duce în spate un întreg documentar? Este miza pe care o propune „Profu`” (2019), filmul de debut al regizorului Alex Brendea, acum în cinematografe.

29
/09
/20

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate.

25
/09
/20

A XII-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie – 11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii.

25
/09
/20

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de peste 20 de ani filme independente de referință, anunță datele de lansare pentru titlurile din portofoliu care vor intra în circuitul cinematografic până la finalul anului 2020.