„Electra”, un spectacol dincolo de cuvinte
https://www.ziarulmetropolis.ro/electra-un-spectacol-dincolo-de-cuvinte/

Aflat în provincia Jiangxi din China, oraşul Fuzhou a fost gazda primei ediţii Tang Xianzu International Theatre Festival, la care Teatrul Naţional „Radu Stanca” a fost invitat de onoare, cu spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai Măniuţiu, unica prezenţă românească din cadrul evenimentului.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2017

Reprezentația a avut loc în 26 octombrie și a fost evenimentul care a închis ediția de debut. În urma reacțiilor spectatorilor, organizatorii și-au exprimat intenția de a invita naționalul sibian, cu un alt spectacol, și la ediția viitoare.

Născut din dorința autorităților de a dezvolta comunitatea prin cultură, evenimentul a avut loc în perioada 24 septembrie – 26 octombrie 2017 și a prezentat spectacole din țări precum Japonia, Rusia, Spania, Albania și România. Turneul, organizat într-o provincie din China care a cerut special acest spectacol pentru deplasarea căruia s-au făcut mari eforturi atât artistice cât și logistice și financiare, a fost unul important și strategic pentru naționalul sibian și structurile dezvoltate de acesta.

Spectacolul „Electra” este prezentat de 12 ani în turnee internaționale, dar aceasta a fost prima reprezentație în China. Experiența a fost cu atât mai interesantă cu cât majoritatea spectatorilor, cu o cultură foarte diferită de universul spectacolului, nu erau obișnuiți cu sălile de spectacol și participarea la evenimente culturale.Electra

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Mariana Mihu, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Pali Vecsei, Dan Glasu, Ofelia Popii, Florin Coşuleţ, Adrian Matioc. Corul este format din actorii Diana Fufezan, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă și Bogdan Sărătean, iar spectacolul este prezentat cu participarea extraordinară a Grupului Iza.

O parte dintre actori au împărtășit felul în care au simțit experiența festivalului din Fuzhou.

Primăria de aici și-a dorit din tot sufletul să fim prezenți, să încheiem festivalul de la Fuzhou, aflat la prima ediție – eu cred că de mare succes. Iată-mă exilat aici, într-o țară pe care noi o percepeam ca fiind abruptă și în care este destul de greu să intri în sufletul locuitorilor. Iată că Oreste a fost primit cu aplauze, cu zâmbetul pe buze; pe oriunde am fost, toată lumea voia să ne facă fotografii și pe stradă ne zâmbeau mereu, deci iată că lumea este deschisă, poate datorită lui Oreste sau mai bine zis,datorită teatrului. Sigur, vorbim despre Electra, un spectacol fără vârstă, un spectacol care a fost jucat pe toate continentele lumii, un spectacol în care am crezut, împreună cu o trupă excepțională a TNRS. –

„Pentru mine, acest spectacol este o veșnică experiență, care m-a purtat peste tot în lume. Este emoționant. Cei mai emoționanți sunt oamenii, care se uită la ceea ce facem noi și inclusiv la noi, ca persoane fizice, cu mirare și bucurie copilărească”, a declarat Ioana Crăciunescu, interpreta rolului Clitemnestra.

Electra, Mariana Mihu, a vorbit despre apropierea dintre cultura europeană și cea asiatică: „Mi s-a părut o mare aventură să fiu în China. Am participat la multe festivaluri, pe mai multe continente, cu acest spectacol, dar este pentru prima dată când am participat la prima ediție a unui festival de teatru. Sunt fericită că sunt aici și că am adus pe tărâm asiatic o parte din ceea ce înseamnă civilizație europeană. Sper că publicul și-a dat seama că ceea ce aparent ne desparte, pentru că suntem diferiți, de fapt, ne unește.”

Proiectele culturale dintre România și China continuă și în următorii ani

Printr-o scrisoare adresată conducerii festivalului, directorul general al TNRS, Constantin Chiriac, și-a exprimat deschiderea de a colabora cu partenerii chinezi în proiecte viitoare în care se pot implica atât TNRS, FITS, Bursa de Spectacole, cât și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Avem o relație privilegiată cu Republica Populară Chineză.  Turneul pe care l-am avut în China, în această toamnă minunată, ne-a demonstrat prietenia cu totul și cu totul specială care animă relația dintre Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, TNRS și China.  După triumful pe care l-am avut anul trecut la People’s Art Theatre, Beijing, după relațiile pe care le-am stabilit cu festivalul de la Shanghai pentru următorii trei ani, iată, avem bucuria de a repurta o victorie absolut extraordinară, o întâlnire de suflet în acest oraș minunat, cu un public fantastic și în același timp cu un teatru cu totul deosebit ca și căldură, ca și condiții tehnice. Avem o legătură de suflet și o legătură strategică pe care le vom dezvolta în viitorii ani cum, atunci când am plecat în acestă aventură, nici nu ne-am imaginat. – Constantin Chiriac

Foto: Electra – tnrs

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.