„Ema”. Steril ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ema-steril-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgeşte? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneţia.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 mai 2020

E un truism, dar merită repetat: orice film gândit pentru a fi văzut pe marele ecran ar trebui savurat în sala de cinema, cel puțin prima dată. Vizionat acasă, indiferent de mărimea ecranului și de calitatea sistemului de sunet din dotare, orice astfel de film pornește cu un handicap.

Inevitabil, se pierde ceva din efectul de seducție pe care îl oferă condițiile dintr-un cinematograf. Iar asta e cu atât mai mult valabil în cazul unui film care mizează pe o anume grandoare a imaginii și pe asaltul muzicii. Atunci când forța acestor două elemente e redusă, riscă să se vadă mai ușor și potențialele slăbiciuni ale scenariului. Asta cred că s-a întâmplat și acum.

Mi-ar fi plăcut să văd „Ema” (2019), cel mai nou film al regizorului chilian Pablo Larraín, unul din formaliștii cinematografiei contemporane, într-o sală de cinema. Date fiind însă condițiile de viață excepționale în care trăim, m-am consolat cu o vizionare pe platforma MUBI, unde filmul are premiera pentru publicul larg la nivel mondial, după tradiționalul traseu festivalier din a doua parte a anului trecut și de la începutul acestui an.

Toate filmele lui Larraín au în prim-plan personaje misterioase, puternice, situate la granița dintre ce e considerat normal și ceea ce ar putea fi perceput ca excentric ori deviant sau surprinse pur și simplu într-un moment de criză, indiferent dacă e vorba de oameni obișnuiți sau de personalități.

În „Ema”, protagonista (jucată de tânăra actriță Mariana Di Girolamo), al cărei nume împrumută și titlul filmului, este o dansatoare căsătorită cu coregraful trupei din care face parte, Gastón (interpretat de superstarul Gael García Bernal). După ce renunță la băiatul pe care îl adoptaseră deja când avea șase ani, pentru că a comis, din neglijența părinților, câteva fapte periculoase, cuplul începe să se destrame. Măcinată de conștiința vinovată, Ema încearcă să își recupereze copilul, iar pentru asta sa lansează în diferite strategii, inclusiv de seducție, ce se dezvăluie treptat.

Rezumatul de mai sus este o simplificare destul de brutală a unei construcții narative elaborate și enigmatice, care se acumulează lent, informație după informație, în tentativa de a întreține suspansul în legătură cu intențiile acestei tinere traumatizate și ușor piromane, dar care emană energie și senzualitate.

Așa cum ne-a obișnuit, Larraín nu e interesat de liniaritatea și claritatea firului poveștii sale, pe care îl complică la tot pasul (inclusiv prin flashback-uri), deși în esență el se reduce la câteva idei simple. Cineastul chilian e mai preocupat de cum poate trasmite formal – prin imagini, mișcări de cameră, montaj, sunete și muzică – sentimentele, tumultul interior și universul propagoniștilor săi.

Însă dacă acest stil a funcționat, câteodată sclipitor, în cazul unor titluri ca „Tony Manero”, „Post Mortem”, „No”, „Neruda” și „Jackie”, în „Ema” cred că apare o ruptură între formă și conținut, care e de fapt și eșecul filmului (care rămâne, totuși, opera unui autor îndrăzneț).

În structura sa fragmentată de montaj, Larraín alternează momente din viața obișnuită a Emei – de la problemele pe care le are cu Gastón și până la relația cu mama și sora sa și eliberarea pe care o trăiește pe cont propriu, prin câteva aventuri, sau într-un grup restrâns de prietene nonconformiste, colege dansatoare – cu scene de muzică și dans, în special reggaeton, executate în diferite spații, uneori aproape ca fragmente de videoclip.

Problema stă în discrepanța dintre, pe de o parte, sentimentul de eliberare pe care îl implică muzica și dansul și comportamentul transgresiv și încărcat de sexualitate al protagonistei și, de cealaltă parte, rigiditatea aparatului de filmat (în ciuda abuzului de transfocări lente) și mai ales postúrile, de figuri împăiate, în care își pune Larraín personajele, în cadre afectate, frumoase și pe alocuri înțesate de culori și simboluri grele.

Pentru un film care mizează atât de mult pe metafora focului, „Ema” e un film multe prea rece.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.