Eminescu, la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-la-teatrul-national-din-timisoara/

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU, scenariu pe texte din poezia şi publicistica lui Mihai Eminescu.

Un articol de Liliana Matei|6 ianuarie 2022

Creat în cadrul CelebrART, program dedicat personalităților și evenimentelor majore ale culturii românești și universale, program care face parte din noul mandat de management la Teatrul Național din Timișoara, spectacolul EMINESCU este construit și prezentat cu ocazia ZILEI CULTURII NAȚIONALE 2022. România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puțin 133 de ani, cu însăși Cultura națională. Este un gest istoric, un gest care certifică asumarea culturii române prin Cuvântul ei cel mai înalt – Eminescu. Dincolo de simbol se află Poetul. Și, dincolo de Poet, se află omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Regia artistică este semnată de Mihaela Lichiardopol; spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19). Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.