Emoțiile pozitive au învins frigul la Seara Semnăturilor Celebre cu Marius Manole
https://www.ziarulmetropolis.ro/emotiile-pozitive-au-invins-frigul-la-seara-semnaturilor-celebre-cu-marius-manole/

Cea de-a treia Seară a Semnăturilor Celebre, organizată în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2014, a strâns cel mai numeros public datorită invitatului, actorul Marius Manole.

Un articol de Judy Florescu|28 octombrie 2014

Pasajul Universității este circulat în lung și-n lat de trecători grăbiţi, dar luni, 27 octombrie, oamenii s-au oprit răbdători la coadă, pentru a lua un autograf de la actorul Marius Manole.

DSC00058Pp

Public, de toate vârstele, format din studenți, salariați, pensionari.  N-am putut fi indiferentă la comentariul unor doamne din spatele meu: „Are ochii aceia foarte expresivi. Când se uită, parcă se uită la tine.”

În cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru, Marius Manole a putut fi văzut în spectacolele: Fă-mi loc! de Anthony Michineau în regia lui Radu Beligan (2 reprezentații) la Godot Cafe-teatru, Lecția de violoncel de Mona Radu în regia lui Felix Alexa (2 reprezentații) la Teatrul Metropolis. El va urca pe scenă şi în Revizorul de N.V. Gogol în regia lui Felix Alexa la Sala Studio, Teatrul Național și Ivanov de A.P. Cehov în regia lui Andrei Șerban la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra..

Dintre întrebările adresate de public toate au fost despre următoarele spectacole pe care nu le-a jucat în stagiunea aceasta, de exemplu „Oscar și Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra, despre care Marius Manole ne-a informat că este programat pe 13 noiembrie la Sala Toma Caragiu. Întrebat cu cine ar vrea să joace în următorul spectacol, actorul a răspuns „Maia Morgenstern“ și a confirmat faptul că nu se va mai relua spectacolul Inimă de câine, din cauza dispariţiei actorului Șerban Ionescu.

L-am întrebat ce părere are despre inițiativa FNT, Seara Semnăturilor Celebre, iar Marius Manole a răspuns că i se pare un lucru bun. „E un moment în care spectatorii pot lua legătura cu actorii lor preferați, pot să fie mai aproape de ei. Cine bate drumul până aici pe frigul ăsta merită un autograf cu prisosință. Să aduci artiști în mijlocul oamenilor e un lucru bun. Acum publicul pune întrebări, el este cel activ, în timp ce noi stăm și îi privim, pentru că de multe ori în sală nu-i putem vedea, din pricina reflectoarelor.”

Margareta Pîslaru_Marius_ManoleTot în Pasajul Universității, devenit FNT, pe durata festivalului, s-a aflat şi doamna Margareta Pâslaru, care ne-a vorbit despre inițierea colaborării cu Marius Manole la albumul caritabil – Actorii cântă. Este nemaipomenit când două generații de artiști își unesc forțele într-un proiect al cărui unic scop este de a face bine colegilor care s-au retras de pe scenă, proiect creat din solidaritate pentru oameni. Cei câțiva zeci de oameni aflați în Pasajul Universității s-au arătat entuziasmați să sprijine cauza celor doi artiști, prin achiziționarea albumului Actorii cântă.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.