Energia Galei Hop într-un film documentar
https://www.ziarulmetropolis.ro/energia-galei-hop-%c3%aentr-un-film-documentar/

Gala Tânărului Actor Hop de la Costineşti este un fenomen artistic unic în România. Iniţiată în 1983, în anii de vârf ai dictaturii ceauşiste, întreruptă timp de aproape o decadă după 1989 şi reluată în plină forţă în 1998 de echipa condusă de regretatul regizor Cornel Todea, Gala HOP a fost continuată după dispariţia acestuia de regizorul Radu Afrim – în perioada 2013-2015 – şi apoi de actorul şi pedagogul Miklós Bács.

Un articol de Petre Ivan|21 august 2018

UNITER şi Televiziunea Română prin Casa de producție TVR (coordonator Demeter Andras) realizează, pentru fiecare ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, un film documentar dedicat.

Filmele documentare despre eveniment reprezintă incursiuni în realitățile concursului, în istoria Galei, în conotațiile culturale determinate de temele de studiu ale concursului din fiecare an, precum și incursiuni într-o serie de micro-portrete ale participanților, toți actori tineri, absolvenți sau studenți ai instituțiilor de profil din țară.

Protagoniştii sunt concurenţii fiecărui an, iar filmul încearcă să surprindă, prin tema fiecărei ediţii, căutările lor, gândurile și temerile care-i frământă la început de carieră, strădaniile, reuşitele sau eşecurile. Documentarele surprind, de asemenea, atmosfera Galei HOP, marea şi Costineştiul, cel care este gazda acestui concurs de atâţia ani, precum şi opiniile invitaţilor Galei – artişti consacraţi, directori de teatre şi de festivaluri, prezenţi la Costineşti pentru a-i privi atent şi critic pe cei cu care vor lucra mai târziu.

Mulţi dintre tinerii participanţi la Gala HOP au devenit între timp artişti cunoscuţi, cu o carieră în ascensiune. Poate că acest proiect le-a dat imbold, încredere şi curaj. Pentru unii, poate că a mijlocit întâlniri care au aşezat o piatră la temelia lor profesională. Pentru alţii, a fost poate doar un HOP care le-a încurajat perseverența. Oricum ar fi fost, filmele Galei HOP sunt dovezi vizuale. Foarte diferite ca abordare și stilistică, documentarele reunesc și rezumă în 52 de minute începutul emoționant al carierei de actor.

Televiziunea Română a asigurat transmisia acestor filme documentare pe unul dintre canalele sale, o reluare a acestei transmisii, precum şi expunerea lor online. Fiind realizate în coproducţie, UNITER a primit acceptul Televiziunii Române de a posta şi de a arhiva pe site-ul Galei HOP (www.galahop.ro) filmele documentare, conform clauzelor contractuale.

Lansăm astăzi arhiva documentarelor și postăm filmele Galei HOP, edițiile 2014, 2015, 2016, urmând ca site-ul www.galahop.ro să găzduiască şi viitoarele ediţii.

Filmele documentare pot fi vizionate aici: http://galahop.ro/documentar-gala-hop/

SHAKESPEARE PE CER – Documentarul Galei HOP 2016, Costinești

VISUL DADA AL UNOR NOPȚI DE VARĂ – Documentarul Galei HOP, ediția 2015, Costinești

FENOMENUL HOP – Documentarul Galei HOP, ediția 2014, Costinești

Îi invităm pe toţi protagoniştii acestor filme să se revadă, invităm publicul să-şi reamintească de artiştii şi de momentele lor din Gala HOP.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

23
/06
/15

Timp de zece zile (12 – 21 iunie 2015), Sibiul a găzduit cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”. Oraşul s-a metamorfozat într-o scenă uriașă pe care 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.