Eroul „Un Đilas obişnuit” şi ecoul prelungit al Internaţionalei
https://www.ziarulmetropolis.ro/eroul-un-dilas-obisnuit-si-ecoul-prelungit-al-internationalei/

Libertatea e o temă eternă, care, mai ales în zilele noastre, este deosebit de importantă, provocatoare şi contrariantă, aşa cum remarca un critic din Muntenegru, după premiera spectacolului Un Đilas obişnuit de Radmila Vojvodić, montat la Teatrul Naţional din Podgorica, spectacol selectat în programul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015 (28 august-4 septembrie), cu o unică reprezentaţie pe scena Sălii Studio a Naţionalului bucureştean, marţi 1 septembrie, de la ora 18.00.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2015

În centrul acţiunii se află o personalitate marcantă, care a jucat un rol determinant în istoria noii Iugoslavii, Milovan Đilas (1911-1995), revoluţionar, om politic, activist de partid şi scriitor muntenegrean. Pentru spiritul lui curajos de critic într-o societate puţin deschisă faţă de opiniile liber exprimate, viaţa lui Đilas a cunoscut în prima parte un permanent balans între libertate şi privaţiune. Debutând în politică ca ilegalist, pedepsit mai întâi de guvernul monarhist pentru convingerile lui de stânga, Đilas ajunge un apropiat al regimului Tito, membru al Comitetului Central al Partidului şi al Biroului Politic al acestuia, însă, nu după multă vreme, el devine unul din cei mai vehemenţi critici ai regimului comunist, atât pe plan naţional cât şi internaţional, iar pedepsele nu întârzie să sosească. Cărţile îi apar peste graniţă, în timp ce acasă i se deschid, în numeroase rânduri şi pentru lungi perioade de timp, porţile închisorilor. Chiar după ce apele s-au mai liniştit, în ochii Occidentului a continuat să fie un disident şi un erou, dar în ţară a rămas un personaj controversat, care şi-a trăit viaţa până la capăt în libertate supravegheată.

În piesa ei, regizoarea Radmila Vojvodić se apleacă asupra universului lui Milovan Đjilas şi a consecinţelor operei sale, Anatomia unei morale şi Noua clasă, aceasta din urmă fiind cotată printre cele mai influente 100 de cărţi ale secolului al XX-lea, o analiză necruţătoare a sistemului comunist, privit ca o domnie a unei noi clase şi a unui nou regim, bazat pe arbitrariu şi pe teroare.

Un Đilas obişnuit este un apel la posibil şi imposibil, la curajul, abilitatea şi riscul nostru de a crea, de a fi creatorii propriului nostru destin în ciuda oricărei oprelişti. Obişnuitul – termen clasic medieval – şi, în mod special moralitatea obişnuitului este privită în piesă ca un apel la moralitatea omului modern, căci, în zilele noastre, câştigarea libertăţii este o chestiune de moralitate. (Borka Pavićević)

c491ilas-10-13-976

Piesa Radmilei Vojvodić ne apare ca un documentar, în care însă personajele sunt şi personalităţi istorice şi ficţiuni istorice. Cu prăbuşirea Zidului Berlinului s-a prăbuşit, de asemenea, o utopie. În aceste împrejurări, a căzut şi utopia iugoslavă. Ce este utopia noastră, care este utopia lumii modene, cine sunt creatorii şi eroii ei, cine sunt susţinătorii? – întreabă creatoarea spectacolului, o voce care s-a impus în viaţa teatrală a fostei Iugoslavii. Apreciat regizor şi dramaturg, reputat pedagog, în prezent rector al Universităţii din Muntenegru, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe şi Arte, cariera artistică a Radmilei Vojvodić a fost încununată cu numeroase premii şi cu unele din cele mai importante distincţii naţionale.

Un spectacol în cinci acte, care se consumă în mai puţin de 2 ore şi jumătate, despre care este bine să mai ştiţi că, fiecare act reprezintă o cincime din vârful aisbergului de la suprafaţa mării. Patru cincimi din înţeles şi potenţial sunt „sub apă”.

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.