Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, vine la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/eshkol-nevo-cea-mai-importanta-voce-a-noii-generatii-de-scriitori-israelieni-vine-la-bucuresti/

Scriitorul Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generaţii de scriitori israelieni, va fi prezent miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00, la o întâlnire cu, prilejuită de lansarea romanului „Trei etaje”, recent apărut în colecţia Raftul Denisei, la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Ioanei Petridean.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2017

La eveniment vor participa, alături de autor, scriitorii și jurnaliștii Marius Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Romanul „Trei etaje”, devenit bestseller în Israel la scurt timp de la apariție, sondează abisurile relațiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependență. Eshkol Nevo mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la „Căderea” lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins „In the Air Tonight”.

Un cartier elegant din Tel Aviv, un bloc construit pe trei etaje, trei familii locuind pe cele trei paliere diferite ale acestuia, trei personaje conturându-se ca personalități distincte, trei povești și tot atâtea pretexte pentru Eshkol Nevo de a explora cele trei instanțe ale psihicului uman și de a repune pe tapet, într-o manieră inedită, o celebră teorie freudiană.

Așa cum spune unul dintre personajele cărții, taina cea mai mare pe care un om o poate ascunde față de lume este taina vulnerabilității sale. Cele trei confesiuni ale romanului, făcute de Arnon, Hani și Devora, aduc în prim-plan secrete bine păstrate, vinovății de nemărturisit, frustrări și dureri vechi. Arnon îi povestește unui prieten despre degradarea vieții de familie, despre zbuciumul lui nesfârșit sub umbra unei îndoieli legate de fetița sa de zece ani, Ofri, care a fost plecată timp de câteva ore împreună cu Hermann, un vecin în vârstă. Hani îi scrie unei prietene care locuiește în străinătate despre singurătatea înfiorătoare în care trăiește, în ciuda faptului că e căsătorită și are doi copii, și despre spectrul nebuniei de care se simte amenințată. Devora, o fostă judecătoare impunând teamă și respect, nu găsește pe nimeni căruia să-i vorbească despre lupta cu fricile sale și despre fărâma de speranță ce-i încolțește în suflet după moartea unui soț dominator, iar lunga mărturisire și-o înregistrează pe un robot telefonic.

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot și psihologie la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deține cea mai mare școală privată de creative writing din Israel și este considerat mentorul unei generații de scrii­tori în formare. Toate romanele sale sunt bestselleruri în țara natală, iar două dintre ele, „Prima dorință la dreapta” și „Trei etaje” au fost dramatizate. Publicate în traducere la mari edituri din peste zece țări (Gallimard, Neri Pozza, dtv, Chatto & Windus etc.), cărțile sale au fost premiate atât în Israel, cât și în străinătate. Romanele „Neuland” și „Ultima mikvah din Siberia” au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, „Patru case și-un alean” a fost finalist, cu titlul Homesick, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, „Prima dorință la dreapta” a fost finalist, cu titlul Wir haben noch das ganze Leben, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în 2011. „Neuland” a fost de asemenea inclus pe lista Books of the Year in Translation a cotidianului The Independent în 2014. Eshkol Nevo a primit medalia de platină și medalia de aur ale Asociației Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008), Premiul ADEI-WIZO (Italia, 2011).

14
/09
/15

INTERVIU Oana Boca Stănescu a fost unul dintre cei 11 manageri culturali (singura din Europa) selectați să participe la ediția din acest an a Festivalului de la Edinburgh, în cadrul „Momentum”, Programul Delegaților Internaționali din cadrul Festivalurilor din Edinburgh.

14
/09
/15

Marţi, 15 septembrie, ora 19.00, iubitorii de literatură sunt invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Irina Margareta Nistor, Ioana Bâldea Constantinescu, Iuliana Alexa şi Laura Câlţea despre romanul Ora de aur al scriitoarei americane Ann Leary. O carte devenită bestseller New York Times la scurt timp după apariţie, nominalizată la IMPAC Dublin Literary Award şi aflată în curs de ecranizare cu Meryl Streep şi Robert De Niro în rolurile principale. Dezbaterea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction.

12
/09
/15

Au mai rămas doar două zile până la deschiderea noului an școlar. Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară, ajuns în acest an la ediția cu numărul 13, se va desfășura în perioada 16 – 27 septembrie și va fi găzduit în premieră de Parcul Cișmigiu – intrarea din Bulevardul Regina Elisabeta, în vecinătatea Colegiului Național Gheorghe Lazăr.

10
/09
/15

Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.

26
/08
/15

Patria locotenentului Schreiber, cel mai nou roman semnat de autorul bestsellerului Testamentul francez, Andreï Makine, a apărut în acestă săptămînă în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie. „Cartea lui Makine răneşte. Şi răneşte pentru că merge drept la ţintă. Pentru că e un drapel arborat în bernă.” (Paris Match)

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.