Eu, mama tare şi tu
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-mama-tare-si-tu/

CRONICĂ DE CARTE Sunt unele cărţi care îţi lasă un gust nostalgic, de prăjitură din copilărie. Ai vrea să ieşi din paginile lor, dar te cheamă mereu înăuntru. Este şi cazul volumului de debut al Aniei Vilal, „Eu, mama tare şi tu“, apărut la Editura Brumar.

Un articol de Teodora Gheorghe|16 iulie 2013

CRONICĂ DE CARTE Sunt unele cărţi care îţi lasă un gust nostalgic, de prăjitură din copilărie. Ai vrea să ieşi din paginile lor, dar te cheamă mereu înăuntru. Este şi cazul volumului de debut al Aniei Vilal (foto), „Eu, mama tare şi tu“, apărut la Editura Brumar.

Ania îşi dedică poemele „Pentru mama mea, cunoscută şi necunoscută“, căutând să pătrundă în miezul unei maternităţi agonizante, de care este totuşi legată printr-un cordon ombilical care se prelungeşte în iubire.

Mama este o entitate omniprezentă şi în acelaşi timp absentă, o umbră de om sugerată prin tresăriri de pleoape. Urmărită în permanenţă de fantoma morţii, în trupul ei zidit în „cămăşi de forţă“, se ascund amintiri dureroase. Boala care o macină pe mamă se răspândeşte şi în sufletul fiicei sale. Ele trăiesc o simbioză care le ţine însă pe amândouă prizoniere într-un trecut neîncăpător: „Mame mor/ numai a mea e eternă (…)“. Aici, nimeni nu se trezeşte niciodată cu adevărat. Toţi dorm, încercând să-şi viseze viaţa.

Crucea singurătăţii

În acest univers claustrant, situat uneori chiar în fiinţa autoarei, fiica are grijă de mamă. Ea o naşte, ca mai apoi s-o rostogolească ca pe un ghem de-a lungul unei tristeţi nesfârşite. Copilul îşi doreşte să pătrundă coaja dură a celei care i-a dat viaţă, dar încercarea este sortită mereu eşecului: „Mama tare/de ea nu te poţi ascunde/e toată lumea şi te vede oriunde“. În ciuda depărtărilor, fiica este conectată la mamă printr-o empatie lugubră.

Atmosfera predominantă a versurilor Aniei Vilal este cea a unei camere părăsite, dar plină de mirosuri şi de obiecte cu semnificaţii profunde. Simţi rănile încă vii. Este o durere aproape fizică cea ilustrată în „Eu, mama tare şi tu“.
Tatăl nu apare decât sporadic, fiind adevăratul absent al poemelor Aniei. El este autorul nedezvăluit al prăbuşirii unei familii unde femeile se răstignesc pe aceeaşi cruce a singurătăţii. Dispariţia lui este învăluită de sentimente contradictorii, de la dispreţ la dor.

Ania Vilal reuşeşte o carte încărcată de zbucium, pe care vă invit să o savuraţi cu „inima ascuţită“, cum ar spune chiar autoarea.

INFO

Eu, mama tare şi tu
de Ania Vilal
Editura Brumar

Rating: ●●●●●

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.