Eu. O casă de păpuși. O poveste feminină, din 19 iunie la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-o-casa-de-papusi-o-poveste-feminina-din-19-iunie-la-teatrul-odeon/

Teatrul ODEON şi Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului prezintă premiera primului spectacol din cadrul proiectului Surorile Heddei curatoriat de Cristina Modreanu şi susţinut de Ibsen Scholarship. ,,Eu. O casă de păpuşi”, un mix emoţionant din Ibsen, film noir şi muzică live, este viziunea lui Carmen Lidia Vidu asupra clasicei piese ,,O casă de păpuşi” de Henrik Ibsen.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2015

O femeie singură în scenă își amintește. Lumea senzațiilor trăite de ea se naște din proiecții video vibrante, dinamice, care spun o poveste fascinantă. O soprană cântă ceea ce ea nu poate spune. Vocea unui bărbat apare din când în când, ca o amintire. Spectacolul extrem de personal în care regizoarea Carmen Lidia Vidu mixează emoționant Ibsen, film noir și muzică live este inspirat de personajul Nora din piesa O casă de păpuși de Henrik Ibsen și are o atmosferă hipnotică, agresivă, dar și poetică.

Videoproiecțiile pe corp uman creează pe rând senzația de întinerire, de îmbătrânire, de „vizibilitate” a simțurilor. ”Videoproiecția semnată de Cristina Baciu e ceea ce se numește bătaia de inimă a spectacolului. Partea vizual-sonoră dă tempo-ul de citire a spectacolului”, spune regizoarea.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu, recent câștigătoare a premiului pentru cel mai bun film documentar în cadrul Galei Premiilor Gopo, este o voce unică pe scena românească, vocabularul ei artistic fiind bazat pe combinarea videoproiecțiilor  și a mijloacelor specifice filmului cu prezența live a actorilor. Iată ce spunea ea despre Nora creată împreună cu actrița Aura Călărașu: ”Nora mea este mult mai bătrână. Nora mea își trăiește ultima zi din viață și ea știe asta. Este cu un pas în trecut și cu un pas în moarte. Nu are prezent. E obosită și poftește iubire. E împăcată cu ce-a făcut. Dar, ca orice pionier, e singură. Singurătatea e chinuitoare și a ofilit-o.”

Spectacolul Eu. O casă de păpuși este prima producție în premieră din proiectul Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist din România și Estul Europei, câștigător al Ibsen Scholarship 2014, fiind o coproducție a Teatrului Odeon și a Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului. Mai multe detalii despre proiect: http://cristinamodreanu.com/ ibsen

Premiera spectacolului are loc vineri, 19 iunie, următoarele reprezentații fiind programate pe 25 și 27 iunie.

 Eu. O casă de păpuși

după piesa O casă de păpuşi de Henrik Ibsen

Traducerea: Radu Polizu-Micşuneşti şi Florin Murgescu

Scenariu & regie: Carmen Lidia Vidu

Nora: Aura Călărașu

Soprana : Cătălina Antal

Video: Cristina Baciu

Scenografia: Constantin Ciubotaru

Muzica originală: Ovidiu Chihaia

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.