Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnişoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrăţel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simţit ca făcând parte dintr-o frăţie culturală secretă de rezistenţă, in care ne strecurăm bileţele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistenţa prin Ludic?).
Un articol de Dorina Chiriac, actriţă|27 februarie 2015
Din frăție sau nu, nu-mi place-n rându-ntâi la teatru. Rându-ntâi mai că nu e în spațiul scenic. De fapt, la Teatrul de Artă, acolo şi e rându-ntâi.
My God, e ca și cum aș fi pe scenă, mi-e c-o să deranjez actorii; eu intru in poveste imediat şi mă tem că aș putea sări să joc în piesă sau să fac observaţii actorilor.
Liniște. Black. A-nceput. Muzică.
Și am emoții, fir-ar, din rândul meu întâi, ca la spectacolele mele. Mi-am strâns genunchii la piept pe scaun să am o stavilă dacă îmi vine să mă duc pe scenă.
Hate rându-ntâi, o să mă iau de Budeș că m-a pus pe scenă când nu joc. Scena e a actorilor de joacă!
Au intrat. Sunt tineri toți. Cu minim de efort, unul din ei mi-ar fi fost fiu.
Și eu mi-am uitat fricile pentru că ei sunt liberi. Am râs și-apoi am plâns și-am râsplâns. Și mi-am dat jos picioarele de pe fotoliul L10 din R1, că nu mai am nevoie de scut, n-am observații de făcut, și nici nu-mi vine să joc, rolurile sunt asumate până la devenire si eu am si uitat că sunt și eu actriță.
Actori tineri. Buni. Inteligenți. Și liberi.
Ceva în mine a plâns de-o bucurie ca după un război, când se anunță că e pace. M-am bucurat dintre ruine că nu mai suntem în pericol. Actorii ăștia mi-au dat vestea că supraviețuim și că ei au puterea (și-mi dau și mie) de a reconstrui. Mai trainic şi mai frumos ca înainte.
Sub războiul de la suprafață s-au întâlnit în subteran trei actori tineri și un regizor frământat, să-ntoarcă armele. Să schimbe armele din luptă. Și știu că mai sunt si-alte grupuri de rezistență în subteran, care se pregătesc să schimbe soarta războiului de suprafață.
Mi-au făcut bine. Și dacă teatrul e oglinda lumii, lumea are o șansă. Să fie liberă, cinstită și trează ca spectacolul ăsta de la Teatrul de Artă.
Mi-a curs rimelul, cred. Picioarele mi s-au dat jos de pe scaun, și-au stat proptite în podea pân’la final, căci tinerii ăștia actori au jucat ca de la mine de pe genunchi. De-aproape.
Am sărit în picioare la aplauze. Am vrut ca ei să știe. Să știe că m-am schimbat. Să știe că am primit mesajul scris cu creionul pe un pătrățel, și că atunci când va veni momentul, mă voi activa să schimbăm împreună lumea.
Fac parte din frăția celor care caută întrebări pentru răspunsuri, a celor care caută semne de punctuație vii, a celor care întâlnesc bolile cu leacul.
Eu sunt R1L10. Mi se cuvine. Mi l-am câștigat. And proud of it.
Mergeți la Teatrul de Artă la „Dureri fantomă” să primiți codul personal de la regizorul Bogdan Budeş, de la actori: Rareș-Gabriel Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa.
Vă multumesc, brothers in arms, keep fighting, I’ll be waiting for the signal and i will do my act when you say it is time!“
Text publicat de actriţa Dorina Chiriac pe pagina ei de Facebook şi republicat cu acordul autoarei.
Foto: Dan Andrei
