„Evgheni Oneghin” în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/evgheni-oneghin-in-regia-lui-ion-caramitru-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creaţia Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Ion Caramitru despre „Evgheni Oneghin” de pe scena Operei Naționale București: „Evgheni Oneghin a fost și a rămas, poate, opera care m-a contrariat cel mai mult, din cauza existenței acelei dublări dintre textul lui Pușkin și muzica romantică a lui Ceaikovski, ce ajung să se anuleze într-un fel reciproc, ceea ce pe mine m-a ajutat să pot descrie și arăta totul în secvențe cinematografice, care pot fi folosite mai bine. Am acceptat, astfel, să mă apropii și de subiect, pentru că de muzică eram, oricum, deja îndrăgostit. Evgheni Oneghin este istoria unei epoci, a acelei sensibilități rusești, cât și un moment de viață veritabil.”

Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima oară la data de 17 martie 1879 de către studenții Conservatorului din Moscova, sub conducerea muzicală a lui Nicolai Rubinstein. Ceaikovski se temuse de lipsa efectelor scenice, deoarece opera fusese concepută ca o „dramă lirică intimă, dar puternică”, după cum el însuși a caracterizat-o.

După doi ani de la prima reprezentație, opera a intrat în repertoriul Teatrului Mare din Moscova, la data de 11 iunie 1881, devenind în curând una dintre lucrările preferate ale publicului. De atunci, popularitatea acesteia a crescut continuu, devenind, în timp, parte a patrimoniului muzical universal. Minunatele arii ale Lenski, Oneghin și aria Tatianei sunt cunoscute de iubitorii de muzică din lumea întreagă.

Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima dată în România în stagiunea 1937 – 1938, pe scena Operei Române (fosta denumire a Operei Naționale București), sub bagheta dirijorului Egizio Massini și în regia lui Sigismund Zaleski.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.

10
/02
/22

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

08
/02
/22

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce își desfășura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Național.

08
/02
/22

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac București, ajunge la Iași în cadrul Classix Festival. Proiecția în prezența invitaților Dan Lungu (scriitor) și Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

07
/02
/22

Opera Națională București prezintă vineri, 11 februarie, ora 18:30, spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, capodoperă a verismului care, de peste 125 de ani, impresionează și entuziasmează publicul din toate generațiile de melomani. Este una dintre cele mai reprezentative opere în care este cântată sublim viața tinerilor și atmosfera spiritului lor juvenil.

07
/02
/22

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfășura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

07
/02
/22

Joi, 10 și vineri,11 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, va prezenta un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn. Concertele se vor desfășura de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice. 

26
/01
/22

Piano STAR - Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa.

18
/01
/22

Situația globală din ultimii (deja) doi ani și mai ales de anul trecut a adus sau accelerat câteva trenduri interesante în producția, prezentarea și consumul de muzică clasică, în opțiunile publicului și modul în care artiștii și organizatorii de evenimente au adus muzica spre audiențe tot mai largi.

13
/01
/22

Începând cu 13 ianuarie, orașele Iași, Bacău și Galați vor continua să găzduiască seria de concerte „Pepiniera”, susținută prin programul Comisiei Europene - Music Moves Europe. Prin intermediul proiectului, organizatorii își propun să susțină artiștii cu potențial și să-i ajute să-și extindă baza de fani la nivel național. Accesul este liber la toate concertele, în limita locurilor disponibile.