Experimentul „DAU. Natasha”, premiat cu Ursul de Argint la Berlin, lansat în premieră pe TIFF Unlimited
https://www.ziarulmetropolis.ro/experimentul-dau-natasha-premiat-cu-ursul-de-argint-la-berlin-lansat-in-premiera-pe-tiff-unlimited/

„DAU. Natasha”, controversatul film care a câştigat Ursul de Argint pentru contribuţie artistică şi a făcut valuri la Festivalul de la Berlin anul trecut, este disponibil online pe platforma TIFF Unlimited, în premieră în România.

Un articol de Liliana Matei|9 aprilie 2021

Inițial programată pentru sălile de cinema, lansarea acestui film – proiectat anul trecut la TIFF, în avanpremieră – a fost mutată de Transilvania Film online, dându-le  cinefililor ocazia de a se bucura de o premieră în contextul în care covârșitoarea majoritate a cinematografelor sunt în acest moment închise din cauza pandemiei. DAU. Natasha este disponibil din 7 aprilie pe unlimited.tiff.ro pentru publicul larg în sistem pay-per-view, cu un bilet digital care costă 15 lei și care este valabil 72 de ore.

Tot pe unlimited.tiff.ro, din 21 aprilie, va fi lansată miniseria DAU. Degeneration, parte a aceluiași proiect-mamut, un experiment social și artistic unic, care îmbină film cu știință, performance, spiritualitate, literatură și arhitectură.

Parte din colosalul proiect DAU, aflat la granița dintre reality-show și ficțiune, filmul regizat de Ilya Khrzhanovskiy și Jekaterina Oertel o are în centru pe Natasha (Natasha Berezhnaya), o femeie responsabilă de cantina unui institut de cercetare secret din Rusia sovietică a anilor 1950. În timpul unei petreceri, Natasha îl cunoaște pe un cercetător francez invitat la institut. A doua zi, viața ei ia o turnură dramatică atunci când e convocată la KGB.

Început în 2007, DAU a fost gândit inițial ca un film de lungmetraj. În 2009, clădirea enormă a unui bazin de înot abandonat din Harkov (Ucraina) a devenit centrul acestui proiect, find transformată în cel mai mare platou de filmare contruit vreodată în Europa. Aici a fost reprodus în detaliu un institut de cercetare sovietic, care apoi a fost populat cu cercetători, artiști, chelneri, securiști și oameni obișnuiți, într-un univers paralel în spațiu și timp. Din când în când, echipa de filmare venea, se costuma și înregistra felii din viețile celor de acolo, cu indicații minimale de scenariu.

Câteva sute de oameni și-au abandonat viețile timp de doi ani și s-au mutat în această reconstituire meticuloasă a URSS-ului din perioada 1938-1968. Au rezultat astfel 700 de ore de filmare, transformate până acum în 15 filme. Primele două dintre acestea, DAU. Natasha și DAU. Degeneration, au fost proiectate la Festivalul de la Berlin anul trecut, stârnind controverse. DAU. Natasha a fost recompensat cu un Urs de Argint pentru contribuție artistică, acordat directorului de imagine Jürgen Jürges.

Critica internațională s-a aplecat cu atenție asupra filmului, atât ca parte din ambițiosul proiect DAU („Un Truman Show sovietic” – The Hollywood Reporter; „Un experiment social deghizat în proiect artistic. Sau invers” – The New Tork Times), cât și ca dramă psihologică („O stranie și profundă explorare a banalității răului” – The Guardian; „Intens ca atmosferă și tulburător” – Variety).


DAU. Natasha este distribuit în România de Transilvania Film și, începând cu 7 aprilie, poate fi văzut în premieră națională pe TIFF Unlimited, unde este programată și miniseria DAU. Degeneration, din 21 aprilie. Abonații au acces la ambele filme, în baza abonamentului.

TIFF Unlimited este platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV), cu un catalog de filme independente, premiate, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual. Detalii pe unlimited.tiff.ro.

 

 

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.