Expoziţia „Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene“ va putea fi vizitată la Palatul Şuţu din Capitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-cucuteni-valori-regasite-ale-preistoriei-europene-va-putea-fi-vizitata-la-palatul-sutu-din-capitala/

Expoziţia „Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene“ va fi vernisată, vineri, la Palatul Şuţu din Bucureşti, aceasta putând fi vizitată până pe 25 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Expoziţia „Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene“ va fi vernisată, vineri, la Palatul Şuţu din Bucureşti, aceasta putând fi vizitată până pe 25 iulie.

Astfel, vor fi expuse peste 100 de piese arheologice cu o vechime de peste 5.000 de ani, care vorbesc despre semnificaţiile pierdute, despre viaţa spirituală şi materială şi despre rafinamentul estetic şi tehnologic ale culturii Cucuteni-Tripolie.

Workshop interactiv

Sâmbătă, de la ora 11.00, va fi organizat un workshop interactiv, care doreşte să aducă în atenţia publicului marile enigme ale fascinantei civilizaţii preistorice Cucuteni-Tripolie, notează Mediafax.

Scopul proiectului este de a promova valorile culturale, în acest caz ale arheologiei preistorice, şi de a crea un impact puternic asupra tinerilor, al căror interes faţă de propria cultură, istorie şi artă trebuie stimulat şi educat.

Expoziţia este organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, având ca parteneri Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, Asociaţia Culturală Arkeo, Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu) şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

Info:

Vernisajul expoziţiei va avea loc, vineri, la ora 11.00, în holul Palatului Suţu.

Foto credit: Wikipedia

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.