Expoziţia de fotografie „Living the dream“, despre primii români stabiliţi în America, poate fi vizitată la Muzeul Ţăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-fotografie-living-the-dream-poate-fi-vizitata-la-muzeul-taranului-din-capitala/

Expoziţia de fotografie „Living the dream“, un proiect documentar despre cea mai veche comunitate de români din Statele Unite, a fost vernisată joi seară, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, putând fi vizitată până pe 14 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Expoziţia de fotografie „Living the dream“, un proiect documentar despre cea mai veche comunitate de români din Statele Unite, a fost vernisată joi seară, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, putând fi vizitată până pe 14 iulie. 

Proiectul portretizează viaţa şi cultura românească din zona metropolitană a oraşului Cleveland. În Cleveland s-a construit prima biserică ortodoxă din America, în 1904, şi tot aici a fost publicat şi primul ziar românesc, America, iar, în fiecare vară are loc Festivalul Românesc.

Cel mai recent recensământ arată că aproximativ 20.000 de români locuiesc în zona metropolitană a oraşului Cleveland. Însă, în ultimii 15 ani, comunitatea a început să se micşoreze, cei care vin preferând să se stabilească în alte oraşe, precum Chicago şi New York.

Un an de fotografii

Primii imigranţi români s-au stabilit aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Majoritatea proveneau din Transilvania şi veniseră să muncească în fabricile de oţel. Atunci, ca şi acum, românii au descoperit în America o alternativă la restricţiile sociale, politice şi economice din România.

Primele fotografii au fost realizate în ianuarie 2011, iar perioada de documentare s-a încheiat în august 2012.

Info:

„Living the Dream” este proiectul de dizertaţie, pentru Ohio University, al fotografei Alexandra Mihale.

Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, va putea fi vizitată până pe 14 iulie, la Sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român.

Foto credit: Muzeul Ţăranului Român (Facebook)

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.