Expoziţia de fotografie “Tatăl și fiii”, la Ceainăria Cărturești
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-fotografie-tatal-si-fiii-la-ceainaria-carturesti/

“Tatăl şi fiii”, expoziţia fotografului Francisc Mraz şi a fiicei sale, Maria, va avea loc la Ceainăria Cărtureşti din strada Pictor Verona. Vernisaj: 14 septembrie, ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2015

Francisc Mraz Ferko este profesor si fondator al școlii de fotografie Fotopoetica, iar Maria Mraz a fost inițiată fotografic de către prietenele sale Maria și Irina Buciu, absolvente ale școlii. Cei doi artiști expun pentru prima dată împreună fotografii relizate în ultimii doi ani.

Sorin Bejenaru, membru fondator A.N.A.V.: “Această preluare aparent indirectă a ‘meseriei’ de creator a fost și este un proces complex. Regăsim în ea atât doza de umor ce îl caracterizează pe profesorul Francisc Mraz, cât și bunătatea și încrederea cu care își girează elevii, care foarte curând îi devin camarazi, prieteni, sfătuitori”.

Maria și Francisc au convenit să-și cenzureze fără menajamente selecțiile, adoptând o severitate necesară, procesul fiind reciproc, multe dintre fotografiile tatălui fiind eliminate la reacția promptă a colegei mai tinere, a cărei titulatură de fiică a fost depășită, precum afirmă cu umor Francisc, de unde și titlul expoziției. Maria devine, astfel, “fiul” și duce mai departe învățăturile atât de subtile și universale despre bucuria creatorului. Francisc are, de fapt, mult mai mulți fii, deoarece elevii săi îi sunt și copii, și colegi în același timp.

foto Francisc MRAZ Ferko

Expoziția de fotografie “Tatăl și fiii” este organizată de Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane (ANAV) și Librăria Cărturești.

Despre ANAV

Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane promovează arta contemporană prin expoziții de fotografie, de pictură, sculptură, proiecții de film, teatru, organizează programe educaționale și de promovare a tinerilor artiști, precum și acțiuni filantropice pentru copiii cu sau fără nevoi speciale.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.