Expozitia-omagiu „In memoriam Marcel Guguianu, la „Art Yourself”
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-omagiu-in-memoriam-marcel-guguianu-la-art-yourself/

Expoziţia-omagiu „In memoriam Marcel Guguianu (1922-2012)” s-a deschis, vineri seară, la galeria „Art Yourself”. Deschisă publicului timp de o lună, expoziţia reuneşte 103 de lucrări ale artistului – sculptură în marmură şi bronz, precum şi desene – opere care fac parte din colecţia de atelier şi colecţii particulare ale iubitorilor operei lui Marcel Guguianu. Parţial cu […]

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2012

Expoziţia-omagiu „In memoriam Marcel Guguianu (1922-2012)” s-a deschis, vineri seară, la galeria „Art Yourself”.

Deschisă publicului timp de o lună, expoziţia reuneşte 103 de lucrări ale artistului – sculptură în marmură şi bronz, precum şi desene – opere care fac parte din colecţia de atelier şi colecţii particulare ale iubitorilor operei lui Marcel Guguianu. Parţial cu vânzare, potrivit Mălinei Căpăţână, directorul galeriei, preţul lucrărilor este cuprins între 300 de euro şi 38.000 de euro.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 30 noiembrie.

Marcel Guguianu s-a născut în anul 1922, la Bârlad. Trăirile sale se regăsesc în sculpturi monumentale, ansambluri statuare, busturi din bronz şi marmură ale unor scriitori, poeţi, savanţi, actori, toate amplasate în parcuri, grădini publice, instituţii, teatre şi muzee, în oraşe din ţară şi străinătate. De asemenea, un număr mare de opere care poartă semnătura maestrului Guguianu se regăsesc în colecţii de stat şi particulare din România, Italia, Canada, fosta Iugoslavie, Danemarca, Olanda, Franţa, Germania, Japonia, Grecia, SUA sau America de Sud. Sculptorul Marcel Guguianu a avut peste 23 de expoziţii personale în ţară şi străinătate şi a primit peste 40 de distincţii şi medalii de-a lungul vieţii.

A murit la 12 iunie 2012, la Bucureşti.

Sursa: Agerpres

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.