-->

Ce citim în august?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-august/

Trei recomandări de lectură pentru ultima lună de vară, de la Editura Nemira.

Un articol de Ziarul Metropolis|2 august 2023

„Cocoșatul are alibi” de Rodica-Ojog Brașoveanu

Încă o dovadă de măiestrie scriitoricească a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, cea supranumită Agatha Christie a României.

Minciuni, crime, victime și asasini, o comoară de o valoare inestimabilă și o anchetă condusă cu multă tenacitate sunt ingredientele unei povești palpitante, pline de suspans și al cărei final o să vă ia cu totul și cu totul prin surprindere.

„Cum să oprești timpul” de Matt Haig

De la autorul romanelor „Biblioteca de la miezul nopții” și „Umanii”, avem acum o poveste încântătoare și tulburătoare, deopotrivă, într-o ediție revizuită și adăugită, cu un capitol bonus.

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până în Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală.

Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână viu, găsește acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii totul despre războaie și pogromuri, fiindcă nimeni nu va crede că le-a fost martor. Numai că, oricât ar încerca să îmblânzească trecutul, acesta îl ajunge tot mai repede din urmă. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndrăgostească.

„Munca actorului asupra rolului – Etica” de Konstantin Sergheevici Stanislavski

Prin volumul „Munca actorului asupra rolului”, Konstantin Stanislavski (foto sus) încheie trilogia dedicată „sistemului“ său, care a revoluționat modul de a privi lumea și de a o reda pe scenă. Concepută mai degrabă ca un ghid, și nu ca un manual de instrucțiuni, această lucrare examinează metodele prin care un actor își construiește personajul, pornind de la piese extrem de contrastante, cum ar fi Prea multă minte strică, de Aleksandr Griboedov, Othello, de William Shakespeare, sau Revizorul, de Nikolai Gogol.

Urmărind procesul de creație al actorului, de la prima lectură până la finalizarea spectacolului, Stanislavski explorează modul de abordare a rolurilor, făcând trecerea de la stilul demonstrativ, „teatral“ de a juca la cel autentic, axându-se pe adevărul personajului, pe etapele de cunoaștere, de trăire și de întrupare ale rolului sau pe situațiile date ale piesei. El arată cum poți crea o viață interioară care să dea substanță cuvintelor autorului, conturând, de-a lungul textului, imaginea unui artist autentic, care uneori eșuează, dar care întotdeauna caută răspunsuri pline de adevăr.

Volumul de față include și lucrarea Etica, scrisă de Stanislavski în 1908, al cărei scop nu e doar acela de a propune o conduită etică a actorului, ci și de a oferi informații suficient de fascinante și de folositoare pentru cei care aleg o meserie plină de mistere, dar și de reguli.

Konstantin Sergheevici Stanislavski (1863 – 1938) a fost unul dintre cei mai importanți teoreticieni din istoria teatrului modern.

 

 

 

 

 

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).