Expoziția „Serenity” a artistei Dorina Mocan, vernisată la sediul ICR Stockholm
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-serenity-a-artistei-dorina-mocan-vernisata-la-sediul-icr-stockholm/

ICR Stockholm va găzdui, în perioada 11 mai-12 august 2022, expoziţia „Serenity” a artistei vizuale de origine română Dorina Mocan, stabilită de patru decenii în Suedia. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 11 mai 2022, de la ora 18.30, la sediul institutului (Skeppsbron 20, Stockholm).

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2022

La evenimentul de deschidere, alături de Dorina Mocan, va participa istoricul de artă Louise Lyberg, prima doamnă a Curții Reginei Suediei 1993 – 2003, care a fost șef intendent la prestigioasa casă de licitație Bukowski. De asemenea, la eveniment va fi prezent sculptorul suedez Christer Lönngren, care va expune, de asemenea, câteva lucrări de-ale sale în galeriile ICR Stockholm, în perioada 11 mai-12 august 2022.

„Arta mea își are originea în întâlniri încântătoare, în bucuria mea de a descoperi micile minuni din viața de zi cu zi. Îmi doresc să creez un spațiu privilegiat în care să evoc spiritul umanitar și universal, o lumină interioară îndreptată direct spre privitor ”,  a declarat artista Dorina Mocan.

„În limba latină, serenitas/serenitatis trimitea la vremea frumoasă și la condițiile favorabile. Expoziția Dorinei Mocan pe care Institutul Cultural Român de la Stockholm o găzduiește în spațiile sale expoziționale în perioada mai-august 2022 este o pledoarie pentru pace și reconciliere, o invitație la introspecție și speranță”,  a punctat Bogdan Popescu, director al ICR Stockholm, în textul introductiv al catalogului expoziției.

Expoziția, care include în jur de 40 de lucrări, unele de mari dimensiuni (185 cm x 210 cm), reprezintă o privire retrospectivă asupra ultimului deceniu de creație al artistei. Serenity include și o serie de tablouri, centrate pe prezențe feminine inefabile, cu numele de Cornelia și Sara, care apar în diferite ipostaze (Comorile Corneliei, Cornelia cu perle, Cornelia și munții, Sara în grădină, Sara pe acoperișul lumii, Sara și anturajul ei). De asemenea, regăsim în expoziție motivul grădinii exotice cu nostalgia paradisului pierdut (Grădina secretă, Comorile grădinii,  Prințesa grădinii), toate lucrările purtând pecetea luminii și ale unei „declarații de iubire”, după cum se intitulează un alt tablou,  An Explanation of Love.

Dorina Mocan s-a născut în orașul Târgu Mureș. Între anii 1965-1969, a studiat arta la școala de artă din orașul natal, iar apoi a început la liceul de artă și muzică din Târgu Mureș. În 1973,  artista a intrat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În 1981, s-a mutat în Suedia și de atunci a trăit și a lucrat în Upplands Väsby, Stockholm și Uttersberg. Dorina Mocan a avut numeroase expoziții în Suedia, în țări precum Danemarca, Germania, Mexic, Norvegia, Coreea de Sud, Polonia, Anglia, China, Singapore ș.a. În 2017, pictorița a fost distinsă cu premiul III la concursul internațional de portrete Portrait Now! la Castelul Frederiksborg din Danemarca pentru lucrarea sa Sara and her entourage. Dorina Mocan este membră a Organizației Naționale a Artiștilor Vizuali și a Asociației Internaționale de Artă.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.