Extraordinară viață sau un roller coaster emoțional la Sala Mică a TNB-ului
https://www.ziarulmetropolis.ro/extraordinara-viata-sau-un-roller-coaster-emotional-la-sala-mica-a-tnb-ului/

Atunci când trăirile unor prietene din copilărie alternează de-a lungul vieţilor lor între entuziasm, fericire, dezamăgire şi disperare, iar între ele există chimie, spectatorul simte că până şi aerul din jurul lui vibrează şi că se află într-un roller coaster al vieţii, de această dată emoţional.

Un articol de Georgiana Ene|18 martie 2022

„Extraordinară viață” (La vida extraordinaria) este montată în premieră națională în România de Teodora Petre, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București, în cadrul programului 9G (Noua Generație). Premiera mondială a avut loc în 2018, la Teatrul Național „Cervantes” din Argentina, regizată chiar de autor, Mariano Tenconi Blanco. Piesa este câștigătoarea Competiției Naționale de Dramaturgie (Institutul Național de Teatru, Argentina) și explorează memorabil două existențe obișnuite: cea a unei prietenii eterne, a încercărilor și necazurilor vieții și cea a loialității.

Spectacolul este în două personaje: Aurora (Aida Economu), o profesoară de școală primară din Ushuaia care se mută la Buenos Aires, unde se căsătorește, are un fiu și scrie poezii și Blanca (Mihaela Velicu), o croitoreasă care scrie poezii și locuiește cu mama ei. Când aceasta moare, devine instabilă emoțional și se aventurează în tot soiul de relații promiscue. Acțiunea este plasată între Buenos Aires și Ushuaia, cel mai sudic oraș din lume, și aduce un omagiu textelor fundamentale ale Argentinei.

Spectatorul, chiar și cel lipsit de experiență teatrală, este împins, aparent, să idealizeze lumea celor două protagoniste. Autorul traind în mijlocul ei, a adus acea iluzie de adevăr pe care  o dă realitatea surprinsă de acesta și a fost redată excelent de cele două actrițe. Cu scenografia Ioanei Pashca și viziunea regizoarală a Teodorei Petre, spațiul de joc este folosit la maximum, iar ingienozitatea acesteia este susținută de video-proiecția lui Andrei Boncea și vocea Irinei Margareta Nistor, realizând un spectacol sincer, plin de candoare și de realism al emoțiilor.

Oricare ar fi impresiunea estetică a privitorului, pentru cei atenți la substanțe nu poate să scape condiția fundamentală a spectacolului. Acesta nu pornește doar de la teme arbitrare, ci evocă o structură socială în toată complexitatea ei. Aceasta este cu siguranță în rațiunile autorului și regizoarei despre cele două prietene, încât simțim că acestea există.

Viețile și poveștile lor se completează din mărturisiri și construiesc un portret fragil al feminității într-o lume plină de concepte ale feminismului. Actrițele Aida Economu și Mihaela Velicu se scufundă în timp, retrăiesc vârstele, compun și descompun emoțiile, bune și rele, pentru că fac parte din cotidian. Acestea se confruntă adesea cu sentimentul de neputința de a coborî din roller coaster, pentru că nu se vor mai simți niciodată ele însele și ar fi teribil de frustrant de a pierde controlul asupa propriilor vieți în acest fel.

Convulsiile legăturilor, ritmul alert al vieții și ideea că nu au timp de investit pentru salvarea unor relații, reprezintă, pe de-o parte, pretențiile mari pe care le au de la oameni, sau chiar de la viața însăși, iar pe de altă parte, pur și simplu faptul că se confruntă cu multă anxietate. Dacă științele specializate în studierea comportamentului uman pot oferi la un moment dat niște răspunsuri, fie și parțiale, spectacolul oferă o radiografie completă a acestor tipuri de relații, cu riscul ca la un moment dat acestea să se destrame, fără ca vreuna dintre ele să fie total responsabilă de eșec.

Extraordinară viață de Mariano Tenconi Blanco

Regia: Teodora Petre

Distribuția: Aida Economu, Mihaela Velicu, Irina Margareta Nistor (voice-over)



10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

10
/06
/22

Cea de a doua ediție a Școlii de Vară Culturadata va avea loc între 20 și 24 iunie 2022 și îi va aduce în fața studenților și masteranzilor de la facultățile cu profil artistic și umanist pe Catinca Drăgănescu – Regizor de teatru și Producător cultural, Bianca Boitan-Rusu – Specialist în comunicare culturală, Andrei Borțun – CEO The Institute, Președinte al Fundației „Gala Societății Civile” și Silvia Floareș – co-fondator Mezanin Market, Roditor Food Market și Weekend Sessions, în calitate de invitați, a căror experiență este o sursă de inspirație pentru activitatea din domeniul cultural. Programul se va desfășura la Creart – Grădina cu Filme (Piața Lahovari, nr. 7, sector 1, București).

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Victor Rebengiuc: „Am 89 de ani, o să am peste vreo câteva luni 90... nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite. Sănătatea mea e în mare suferință și e greu! M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!“, a declarat marele actor pentru Digi24.

08
/06
/22

După cei doi ani în care ediția cu numărul X nu a putut avea loc din cauza pandemiei, acum aceasta este programată pentru perioada 10 – 19 iunie 2022. Tema ediției este Limbaj. Ne propunem ca această ediție, care stă sub semnul unei cifre rotunde, să fie aniversară în primul rând prin faptul că reprezintă un nou început.

08
/06
/22

Trio PETRE a luat ființă în anul 2020, din necesitatea stringentă de a face muzică de cameră atunci când sălile de concert au rămas goale iar orchestrele au amuțit. Acest ansamblu tânăr cu muzicieni maturi va fi prezent pe scena Ateneului Român marți, 14 iunie 2022, la ora 19.00, cu un program ce cuprinde lucrări de Mozart, Beethoven și Schubert.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

„Anotimpurile” lui VIVALDI – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate – sunt interpretate la SALA RADIO de apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU, în concertul ce închide stagiunea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO! Miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 19.00, veți avea bucuria de a asculta „Anotimpurile” sub bagheta dirijorului britanic JONATHAN BLOXHAM, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).