Fapt divers și un grup de specialiști. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/fapt-divers-si-un-grup-de-specialisti-povestile-lui-dedes/

Un domn voinic spre corpolent, îmbrăcat în genul bugetar de birou, alerga după ceva/cineva prin faţa Spitalului Municipal.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|27 august 2017

La un moment dat talpa de la pantoful din piciorul drept s-a întâlnit cu un cotor uriaș de măr (specialiștii în pomicultură aflați la fața locului -adică eu- nu au putut stabili dacă era cotorul unui măr dintr-o livadă din Voinești sau era adus din Polonia și vândut la Profi) a avut loc un fenomen similar cu aqua-planarea și omul a aterizeazat cu fruntea într-o bordură de beton, încă nu au fost instalate cele din plastic, și cu cotul în metalul grilajului de la o rigolă.

A avut loc un mic cutremur (specialiștii în seismologie prezenți la locul accidentului –tot eu- estimează că a fost unul de suprafața – suprafață și a avut o intensitate de 3,6 grade pe scara Richter), dar în ciuda acestui fenomen aproape natural în doar două secunde, ca un veritabil Hopa – Mitică, domnul s-a ridicat în picioare.

O doamnă aflată la fața locului, rochie galbenă asortată la condurii chinezești, a simțit nevoia să pună două întrebări fundamentale și lămuritoare: „Ați căzut? V-ați lovit?”.

Surprins de concizie și precizie domnul a schimbat brusc subiectul : „Du-te dracu de proastă”. Un martor, altul decât eu, a început să râdă.

În cor, cei doi au pornit ventilatoarele cu înjurături (specialiștii în medicină, care au asistat la întreaga  scenă – desigur, eu – pun întregul incident pe seama caniculei, tocmai ca Europa să nu afle că, mai nou, așa suntem noi, săraci, proști și isterici).

Foto: Poveștile lui Dede’s – Ziarul Metropolis

05
/03
/13

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

17
/02
/13

EXCLUSIV Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭă specială de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. „În sfârșit am ajuns la ea. Și este una strălucitoare, venită din lumea Fraților Lumière, e Luminița noastră, Gheorghiu, care a pășit pe covoarele roșii de la Cannes și Los Angeles cu „Moartea Domnului Lăzărescu” și  acum ca Doamna în […]

14
/09
/12

Să scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred că voi scrie din perspectiva omului îndrăgostit de artă.