Feluri de a privi în pictura Danielei Grapă
https://www.ziarulmetropolis.ro/feluri-de-a-privi-in-pictura-danielei-grapa/

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale fiinţei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuşi prin accesarea părţilor nevăzută ale Sinelui. Creaţia capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conţinutului realităţii. Cel care lasă emoţia să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivităţi şi trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

Un articol de Felicia Acsinte|28 septembrie 2020

În procesul de interpretare, accesăm în pictura Danielei Grapă în astfel de expresivități, pictura artistei ieșence oferind o gamă de emoții pe care, atât cunoscătorul cât și simplul privitor, le generează prin propriile conexiuni experiențiale. Lucrările artistei pot fi discutate dincolo de termeni pur formali – linie, culoare, formă – fiind lucrări care produc semnificații la nivel vizual prin pătrunderea în imaginea învăluită de gama cromatică, predominată de roșu și albastru, dar și de pensulația expresionistă.

Daniela Grapă permite – prin creație – un acces la constructul emoțional al propriei realități, în care  insight-ul gândurilor și trăirilor profunde, devine formă deghiză a subiectului abordat – omul – posibil văzut ca mantra de final în tematica compozițională. În absconsurile sale, omul se descopune până la forma arhetipală, pentru ca în final să se recompună și să renască iarăși. Prin propriul dialect plastic, pictura artistei este o tranziție a unei forme de a fi  –  a anulării și regăsirii omului în singurătatea sa.

Daniela Grapă învăluie subiectul într-o pictură gravă, dinamică, a unor culori ce devin imn plastic care-i acordă nota personală, iar nunațele de tranziție și accente ce scot în evidență acorduri tonale și modulări plastice, formează structuri semiotice care întregesc în final puzzle-ul interior. În aparenta căutare a identității, Daniela Grapă explorează în mod deliberat și sistematic numeroase fațete care compun sinele fracturat, prin fuzionarea dintre interior și exterior. Fiecare lucrare este un parcurs în labirintul necunoașterii dar care, puse laolaltă, acestea formează un circuit care descriu procesul creativ în metafora lui Uroborus. Lucrări precum, Genetic Code sau Ecce Homo, devin motive prin care accederea la spiritualitate și primordial oferă trimitere la existența ubicuă căutată de individ, ca alinare a propriului destin. Personajele nu devin o contorsiune a morții, ci a acceptării de sine, simbolul crucificării amplificând acceptarea condiției proprii.  La rândul lor, Anonim, Cuplu sau Dynamics sunt lucrări cu extreme note personale. Aici, identitatea e irelevantă, iar cuplul care se regăsește într-o contopire a îmbrățișării ce aparent ilustrează senzația consolidări emoționale și a siguranței spre care tinde, descoperim surprinși faptul că finalul așteptat este  întrerupt de o mutație provocată prin conștientizarea singurătății.

 În Ambigua, descoperim cum aparenta regăsire a unui celuilalt este de fapt oglindirea aceluiași Eu rupt în două. Seria de autoportrete amplifică și mai mult tumultul interior al căutării de sine, acestea producând atât la nivel vizual, cât și afectiv metamorfoze a omului ce se dizolvă în necunoscut. În aceeași manieră simbolică, descoperim și în seria de autoportrete o plurarizare a identității sau a unor disocieri, pictura Danielei Grapă fiind mai mult o pictură autobiografică care deschide posibilitatea unor noi tipuri de relații ce pot funcționa asemenea unui transfer de reprezentare a experiențelor trăite în paralelismul  – Eu cel aparent și Eu cel real- .  Surprinzând în portret aspecte definitorii în care caracterul este supus unei disocieri a identității, tocmai pentru a agrava lupta conștientă dintre rațional și emoțional, pictura Danielei Grapa, impresionează prin dezvoltare complexă pe care același subiect îl are în ipostaze diferite, redate în forme artistice de o înaltă expresivitate. Renunțând la detalieri, simplificând elementele și concentrându-se asupra chipului emoțional, fără alte elemente anatomice, deseori tresăririle spontane ale pensonului modelează forma din câteva atingeri, iar formele tot mai abstracte capătă multiple sensuri. Tonurile calde, umbrite uneori de fundalul scufundat în închisuri, dezvăluie în final diferite forme ale ființei umane care pendulează în succesiunea de stări, gânduri și trăiri pe care omul le întâlnește în existența sa.

Căutările plastice ale artistei se angajează în procesele cognitive și afective care implică identificarea, acceptarea și sentimentul. Chiar și peisajele ce se pierd în fundaluri suprarealiste, sonore și contemplative în același timp, sunt în fapt o construcție a unor exprimări diferite a unor stări care relaționează, se leagă și formează în final natura duală a omului. De aceași factură plastică, privitorul se întâlnește în peisaje atât cu împrejurimile estetice care le compun, dar și cu unele configurații abstracte și semi-abstracte care le descriu.

          Rolul artistei poate fi de catalizator a unei acceptări de sine, iar implicarea psihologică înregistrată plastic pe pânză servește la biografia proprie. Oscilând între extreme uneori, interpretarea realității interne este o decizie asumată care se expune transparent privitorului.

Arta Danielei Grapă formează legături emoționale profunde, lucrările fiind asemenea unor confesiuni nescrise, în care, poate, cu toții ne putem regăsi.



05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

08
/09
/20

Proiectul multidisciplinar H3 Garden before detach() se lansează miercuri, 9 septembrie, în București, pe Popa Nan 82. Cinci seri de muzică live, mai multe reprezentații ale spectacolului-instalație Who Am I? A human-robot performance decât erau prevăzute datorită cererii publicului și o expoziție fără precedent de instalații interactive reprezintă perspectiva dinamică pe care H3 o propune în această toamnă.