Abordări artistice neconvenţionale, care deschid noi şi surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiţia Internaţională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminităţii şi a corporalităţii, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparenţe, la limita dintre real şi ireal.
Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2020
În perioada 24-29 noiembrie, iubitorii de artă din întreaga țară vor putea urmări online, pentru prima dată în istoria evenimentului, filme experimentale apreciate de juriile marilor festivaluri cinematografice sau prezentate în prestigioase galerii de artă din lume. În paralel, titlurile incluse în programele competiționale vor cuceri galeriile de artă bucureștene, într-o serie de expoziții audio-vizuale dedicate. Programul ediției și biletele de acces vor fi disponibile în curând pe site-ul festivalului.
Programul competițional Public Eye, Private I prezintă șase perspective temerare asupra identității feminine, deopotrivă obiective și subiective. Apelând la imagini de arhivă, documente oficiale și materiale disponibile în mediul online, selecția de scurtmetraje definește feminitatea atât ca pe o sumă de acțiuni specifice întreprinse într-un context public, cât și ca o reflecție a unei interiorități conștiente de presiunea socială de a performa. Spectatorii vor putea interacționa cu o parte dintre filmele incluse în acest program în cadrul unei expoziții audio-vizuale, găzduite de Anca Poterașu Gallery, în paralel, aceștia fiind invitați să descopere și să aprofundeze selecția completă online, pe platforma de streaming a festivalului.
În Untitled Sequence of Gaps, un film-eseu în care lumina este simultan subiectul central, dar și metafora centrală, regizoarea Vika Kirchenbauer chestionează implicațiile politice ascunse în spatele ideii de vizibilitate și meditează asupra faptului de a vedea și de a fi văzut, cât și asupra tensiunilor dintre percepția de sine și percepția socială. Filmul a fost inclus anul acesta în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. De la Berlinală vine și Cause of Death (r. Jyoti Mistri), un slam poem cinematografic care încapsulează și revendică de pe poziții feministe materiale provenind din arhive din prima jumătate a secolului XX. Filmul recuperează imagini rare ale corpului feminin, documentând deopotrivă diverse experiențe ale femeilor și formele de violență extremă împotriva acestora înregistrate de istorie.
În Clean With Me (After Dark,) scurtmetrajul ei de debut, Gabrielle Stemmer explorează unul dintre cele mai stranii trenduri de pe YouTube: femeile (majoritar albe) care se filmează în timp ce își curăță casele. Distins anul acesta cu Premiul Juriului la Clermont-Ferrand, filmul este o explorare ingenioasă atât a fenomenului de vlogging, cât și a disperării resimțite de femeile încorsetate de rolul lor de gen. Playback (r. Augustina Comedi) este scurtmetrajul premiat anul acesta cu Teddy Award la Berlinală și o scrisoare de adio compilată din amintiri înregistrate pe VHS – totul din perspectiva uneia dintre puținele drag queens care au supraviețuit violentei căderi a dictaturii militare din Cordoba, urmate de criza HIV-SIDA care a marcat finalul anilor ’80.
Tema queer este abordată și în SaF05, filmul-instalație al Charlottei Prodger, conceput pentru Bienala de la Veneția în 2019. Pornind de la imagini și informații extrase din jurnale comportamentale ale unei leoaice care adoptă o aparență și conduită specifică masculilor leu, cineasta meditează asupra propriilor sale experiențe queer și a celor din jurul ei. White Afro (r. Akosua Adoma Owosu) este un film deceptiv de simplu despre un fenomen cât se poate de complex – cel al aproprierii culturilor marginale de către majoritarii albi, în scopuri auto-estetizante și mercantile.
În Sublime Bodies, corpul este simultan obiect și subiect. Filmele glisează cu ușurință între o perspectivă interioară și exterioară, punând în tensiune atât actul privirii (și implicit cunoașterea vizuală și auditivă a corpului) cu subiectivitățile trăirii în corp, cu cunoașterea sa empirică ce vine dinspre interior. Programul competițional va fi disponibil online, dar va fi prezentat parțial și offline, la Anca Poterașu Gallery.
Un studiu poetic și domol al florilor de Amaryllis, filmul lui Jayne Parker este o odă adusă culorii pe filmul de 16mm, o întreagă traducere cinematografică a fascinației oamenilor pentru plante. Lumea naturală a i-a inspirat și pe artiștii Beny Wagner și Sasha Litvintseva, creatorii A Demonstration, prezentat anul acesta la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Scurtmetrajul navighează prin spațiile închise și foarte structurate ale teatrelor, arhivelor, bibliotecilor și muzeelor de științe naturale, conturând o dialectică vizuală și conceptuală între cultură și natură. O paralelă între civilizația umană și evoluția formelor naturale creează și Antoinette Zwirchmayr în The Seismic Form, filmul în care imaginea filmului analog, tactil, este aproape spiritual legată de materialitatea fizică a lumii.
Nina Hopf acomodează două dialoguri în Eadem Cutis: The Same Skin, proiectat anul acesta la Sundance. Primul, cel sonor, este între ea și fratele său geamăn, care vorbește despre tranziția lui. La al doilea dialog, însă, ea nu participă. E despre identitatea lui transgender, și despre dorința de a fi văzut așa cum este. Transformarea și propria percepție asupra corpului reprezintă și tema centrală a filmului Arnold Schwarzenegger – The Art of Bodybuilding, în care Babeth M. Vanloo folosește material neprelucrat, filmări originale, pe 16mm, realizate în anii ’70, pe vremea când Arnold Schwarzenegger deținea titlul de Mister Univers.
Filmele și instalațiile video ale lui Ann Oren explorează fațeta performativă a vieții de zi cu zi. În Passage, un artist foley își folosește corpul pentru a recrea sunetele unui cal care execută un pasaj, dând naștere unui centaur queer, non-binar și obraznic. Progressive Touch (r. Michael Portnoy) privește corpul dintr-o perspectivă sexuală, prezentând trei scene de dragoste absurde, pline de spirit, în care scopul performerilor este de a „îmbunătăți” sexul, complicându-i ritmul și coregrafia.
Programul competițional A State of Grace este centrat pe experiențe și senzații ce stau sub imperiul irealității imediate. Fie că prezintă viziuni acceleraționiste în care cele mai radicale tendințe futuriste ale prezentului sunt exacerbate intenționat, fie că ilustrează momente de hiper-realitate, cele 6 filme selecționate sfidează barierele convenționalului.
Reprezintă într-adevăr moartea și descompunerea un punct în care lucrurile se termină definitiv, sau există un univers întreg dincolo de acestea? La această întrebare încearcă să răspundă The Little Soul(r. Barbara Rupik), film prezentat în 2019 la Cannes, în cadrul secțiunii Cinéfondation. Într-un soi de purgatoriu se află și personajele din New Acid (r. Basim Magdy) – un grup de animale de la zoo schimbă mesaje existențialiste și cvasi apocaliptice pe chat, care lasă să se înțeleagă că ar fi captive într-o emisiune de tip reality TV. Filmul a fost prezentat în 2019 la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.
De un parcurs festivalier impresionant s-a bucurat și Sun Dog (r. Dorian Jespers), un film ce pornește de la imaginea macro a unei Rusii apocaliptice, apropiindu-se, treptat, de micro-universurile din apartamente sărăcăcioase de bloc. Cultes, un proiect semnat de (La) Hode (Marine Brutti, Arthur Harel și Jonathan Debrouwer), pune în oglindă ritualurile mistice ale civilizațiilor timpurii cu experiența de masă a festivalurilor de muzică contemporane.
Inspirat de unul dintre miturile fundamentale ale Taoismului, visul lui Zhuangzi, Mary, Mary, So Contrary (r. Nelson Yeo) spune povestea lui Ma Li, o tânără femeie care cade în depresie după o căsnicie aranjată. În Destiny Deluxe (r. Diogo Baldaia), o echipă de filmare este mâncată de vie de un greenscreen, dar protagoniștii nu intră într-o altă ficțiune filmică, ci, mai degrabă, propriile lor vieți devin cinematografice.
