FEST-FDR Timișoara: Dramaturgie românească, dezbateri și teatrul ca atitudine și memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-timisoara-dramaturgie-romaneasca-dezbateri-si-teatrul-ca-atitudine-si-memorie/

Între 3-11 noiembrie, Teatrul Naţional din Timişoara a găzduit o nouă ediţie a FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului de Teatru – Festival al Dramaturgiei Româneşti, un festival despre societatea şi teatrul contemporane, în context aniversar.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 noiembrie 2019

Au fost așadar la Timișoara 17 spectacole pe dramaturgie românească (clasică și contemporană), iar în secțiunea FEST – 3 spectacole românești și două din străinătate. Din cele 9 zile de festival, iată trei dintre evenimentele cu puternice rezonanțe actuale, atât legate de Timișoara cât și de momentul 30 al istoriei românești de după Revoluție: dezbaterea „România 30: comunismul între istorie și fobie” și spectacolele „Cercurile încrederii”, „Jurnal de România. Timișoara” și „Timișoara. Capăt de linie”.

Dezbaterea „România 30: comunismul între istorie și fobie”

Pe 9 noiembrie, în penultima zi a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST-FDR), Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a organizat o dezbatere în jurul celor 30 de ani trecuți de la Revoluție și a diferitelor modificări, evoluții și/ sau involuții aduși de ei societății românești. A fost vorba de cultura socială de dinainte și de după acel moment, de conexiunile dintre prezentul și trecutul nostru, dar și despre cum au influențat toate acestea spațiul, exprimarea și imaginarul public, cultura, arta și mentalul colectiv. La dezbatere au participat atât oameni din lumea teatrului (Ada Hausvater, directorul teatnrului Național din Timișoara, Oana Borș –selecționerul FEST-FDR-, criticul de teatru Cristina Modreanu și alții), cât și persoane din alte domenii de activitate.

„Dincolo de ideologii, vă propun să discutăm despre câteva lucruri care au influențat viața oamenilor simpli, care aveau la vremea Revoluției peste 8-10 ani, să zicem: ce am păstrat din acea epocă și trebuia să păstrăm (personal cred că aici este vorba de unele amintiri și valori personale, plus unele produse/mărci clasice care ne-au marcat viața), ce am păstrat și nu trebuia să păstrăm (aș include aici o categorie întreagă de frici moștenite și o anume obediență, dar și indiferența față de cum arată spațiul public), ce nu am păstrat și trebuia să fi păstrat (poate o anume solidaritate reală, existentă atunci, deși unii ar spune astăzi că solidaritatea în libertate e cumva utopică), ce nu am păstrat și nici nu trebuia să păstrăm (aici cred că putem vorbi despre tăcerea din acea epocă. E ok că am lăsat-o în urmă; într-un fel sau altul astăzi ne exprimăm). Vă propun să discutăm și despre ceva ce nu avem astăzi și nici nu aveam înainte, anume știința de a ne trăi libertatea.” (jurnalistul Mihai Brezeanu, moderatorul dezbaterii)

Directoarea TNT Ada Hausvater, criticul de teatru Cristina Modreanu și ceilalți participanți au discutat și despre evoluțiile și dinamica teatrului românesc, a instituțiilor culturale și a antreprenoriatului cultural, realități profund influențate (și care la rândul lor influențează și ele) societatea românească de astăzi.

„Cercurile încrederii” (Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara)

Textul semnat de Radu Popescu a fost desemnat cel mai bună piesă a anului 2017 (la Concursul Național de Dramaturgie), iar în 2018 a avut premiera ca spectacol al Teatrului Național timișorean în regia Mihaelei Lichiardopol. Un spectacol la prima vedere paradoxal: cinci actori maturi joacă rolul a cinci adolescenți care formează o trupă de teatru de liceu, sub coordonarea unui actor care îi va pune față în față nu doar cu tehnici de actorie ci și cu o situații incomode, dure uneori, care îi duc pe tineri spre maturizare sau uneori spre decădere. E o poveste despre abuz sexual dar și de putere și autoritate, încredere, respect, prietenie, despre limite. Iar actorii timișoreni au reușit surprinzător de credibil să redea frământările și căutările acestor adolescenți.

Reprezentației programate în FEST-FDR i-a urmat o dezbatere cu publicul, pe care echipa spectacolului a decis să o lanseze ca o provocare, pentru a rupe dihotomia scenă-public și pentru a discuta unele din temele extrem de actuale și fierbinți din spectacol: fenomenul bullying în școli dar și în afara lor și dincolo de adolescență, hărțuirea sexuală, raportarea abuzurilor dar și modurile prin care fac față tinerii problemelor cu care se confruntă, relația lor cu autoritatea școlii și a părinților, importanța încrederii, a grupului de sprijin și a mentorilor.

„Cercurile încrederii”

„Jurnal de România. Timișoara” și „Timișoara. Capăt de linie” – teatru-viață cu, despre și (nu numai) pentru Timișoara

„Jurnal de România. Timișoara” este o producție a Teatrului German de Stat din Timișoara a cărui regie o semnează Carmen Lidia Vidu. A avut premiera la sfârșitul anului trecut și a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru de anul acesta. E un spectacol în care, printr-o îmbinare de teatru, povești de viață reale, fotografie, secvențe de film  și proiecții multimedia, șase actrițe într-un fel sau altul legate de Timișoara povestesc pe rând cum a fost și cum este viața lor în acest oraș. Poveștile sunt monoloage emoționante, extrem de vii, uneori aproape visceral de personale, în care se împletesc iubiri, frustrări, amintiri traumatizante, succese și eșecuri de toate felurile, înstrăinări și regăsiri personale și comunitare.

Toate aceste povești sunt legate într-un fel sau altul de viața Timișoarei, și toate spun deopotrivă ceva despre femeile care le-au trăit dar și despre atmosfera, esența, identitatea acestui oraș de-a lungul ultimelor decenii, înainte și după Revoluție. E un spectacol-experiență, după care nu de puține ori urmează acel gen de aplauze în care se simte că cel puțin o bună parte a publicului pleacă emoționat din sală.

(Mai multe informații despre acest spectacol găsiți aici)

„Jurnal de România. Timișoara”

„Timișoara. Capăt de linie” este de asemenea un spectacol inedit deopotrivă pentru timișoreni, bănățeni și pentru publicul larg. S-a născut în urma unei idei originale și a unei documentări susținute a dramaturgului Peca Ștefan și a regizoarei Ana Mărginean, oameni de teatru cu o remarcabilă activitate atât în țară cât și în Europa respectiv în America. Cei doi au intervievat numeroase persoane din Timișoara, și au creat acest spectacol din fragmente ale memoriei sociale și culturale a orașului și a Banatului, legende urbane și „mituri fondatoare”, referințe la identitatea multiculturală a Timișoarei, povești despre identitate, comunitate, apartenență. Povestea este în sine o utopie plasată într-un viitor SF, din care personajul principal vine pentru a-și căuta originile din acest oraș. A rezultat un spectacol despre istoria și prezentului Timișoarei și a oamenilor și identității ei, dar și despre cum ceea ce povestim despre trecutul și prezentul nostru (noi ca indivizi și comunități) ne construiește identitatea, amintirile și relațiile cu ceilalți.

(Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici)

„Timișoara. Capăt de linie”

Mai multe informații despre FEST-FDR puteți găsi în interviul acordat de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș.

Citiți și FEST – FDR 2019 a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.

Cover foto: „Jurnal de România. Timișoara”

17
/11
/14

Casa de Producție TVR a programat în această seară un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – “Dimineața pierdută”, o dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul cu acelaşi nume de Gabriela Adameşteanu. Spectacolul, preluat de la Teatrul L. S. Bulandra, poate fi urmărit luni, 17 noiembrie, de la ora 20.10 (partea I) şi de la ora 23.10 (partea a II-a), la TVR 2.

17
/11
/14

„Câți locuitori are România... 20 de milioane? Merg din sat în sat și tot o să-l găsesc pe Paganini”. Imaginați-vă fraza asta spună în engleză, cu accent scoțian și siguranța de sine a omului care a făcut carieră la Hollywood.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

15
/11
/14

Aşteptând să înceapă spectacolul lui Silviu Purcărete “Moliendo Café” (Măcinând cafeaua”), te laşi prada pentru câteva minute unor gânduri legate de starea ta atunci când îţi pregăteşti o cafea acasă, la birou sau când îţi cumperi o cafea, zăbovind în gară sau în aeroport, când ţi se serveşte o cafea fie că eşti într-o vizită, fie că eşti într-o cafenea, într-un birt...

15
/11
/14

Domnule Woody Allen, aveți dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar și pe cel mai rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.

14
/11
/14

Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte, în regia fraţilor Dardenne, cu Marillon Cotillard (La Vie en Rose, Inception, The Dark Knight Rises), câştigătoarea Oscar-ului din 2008, va avea premiera vineri, 21 noiembrie, distribuit în România de Independenţa Film, după ce anul acesta a făcut parte din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes.

14
/11
/14

Vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 19:30, energia, cultura și educația alternativă prin artă, specifice Festivalului Național de Teatru Ideo Ideis, vin pe scena ArCuB din București, la prima ediție a evenimentului Noaptea Teatru Tânăr. Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

14
/11
/14

În 2009, anul în care s-a stins din viaţă Pina Bausch, una dintre cele mai mari coregrafe şi dansatoare contemporane, Dimitris Papaioannou a realizat un spectacol pe scena Teatrului Național din Atena cu ocazia inaugurării noii „Săli Mari”.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.