Fest(in) pe Bulevard – ediția a doua
https://www.ziarulmetropolis.ro/festin-pe-bulevard-editia-a-doua/

În perioada 11 – 18 octombrie, la Teatrul Nottara din Bucureşti se desfăşoară cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

Un articol de Liliana Matei|27 septembrie 2014

Festivalul este competitiv şi are, pentru secţiunea de concurs, o tematică apropiată de actualitatea imediată, astfel încât spectatorii să-şi poată recunoaşte, pe scenă, nevoile, speranţele, problemele. El va cuprinde două secţiuni principale, precum şi alte evenimente conexe:

Secţiunea competitivă Mici crize… (şi) electorale

Va avea sloganul: Eu pentru cine votez? A fost alesă această temă pentru că este un an electoral, iar alegerile fac parte din viaţa noastră cotidiană. Se vor juca, în mare parte, la Sala George Constantin, spectacole din România, Bulgaria şi Cehia. Astfel, vor fi prezentate următoarele producții: Panică de Mika Myllyaho, în regia lui Theodor-Cristian Popescu; Poker Face de Petr Kolečko, în regia Adelei Bițică; Fasole de Elin Rahnev, în regia lui Liupcio Gorgievski; Titanic Vals de Tudor Mușatescu, în regia lui Alexandru Dabija (Teatrul Odeon, la sediul acestuia); Brad de Crăciun la familia Ivanov de AI. I. Vvedenski, în regia lui András Urbán; Carne de Viliam Klimáček, în regia lui Jan Frič, precum şi Noul locatar de Eugène Ionesco, montarea regizorului Gábor Tompa, o producţie a teatrului gazdă, ce se joacă la Sala Horia Lovinescu şi reprezintă un important eveniment teatral. Suntem onoraţi de întâlnirea dintre echipa Teatrului Nottara şi doi creatori de mare valoare, regizorul Gábor Tompa și scenograful Helmut Stürmer.

Spectacolele Scene din viața insectelor de Karel Čapek, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză şi Rapsodie-n roz, după Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alexandru Repan, vor fi programate în afara competiţiei.

Secţiunea Bulevardul Comediei

Are drept temă comedia de bună calitate şi va cuprinde opt reprezentaţii, ale unor teatre din România şi din străinătate, printre care: Don Quijote după Miguel de Cervantes, regia: Mihai Mănuţiu (Teatrul Naţional Târgu-Mureş), Hai iu iu NU hi you you (spectacol muzical dedicat Mariei Tănase), regia: Radu Afrim (o producție UNITER); Tartuffe sau Impostorul, după J.B.P. Molière, versiunea scenică și direcția de scenă: Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis); Miss Daisy și șoferul ei de Alfred Fox Uhry, regia: Claudiu Goga (Teatrul Evreiesc de Stat, București); Play Shakespeare, după operele lui William Shakespeare, adaptarea şi regia: Cristian Pepino (Teatrul Ţăndărică); precum şi VICTOR‘ia (opus 1), un spectacol de teatru muzical francez (Compania Petits Bâtons Production), regia: Hélène van der Stichel.

Şi anul acesta, Teatrul Nottara a realizat un spectacol special pentru festival şi anume Poker Face, după textul unui dramaturg ceh contemporan, Petr Kolečko. Piesa aduce în prim-plan un eveniment important din istoria recentă, Revoluţia de catifea, moment care a provocat crize şi a schimbat destine. Autorul a fost prezent la premiera pentru presă a producţiei, care a avut loc în data de 12 iunie 2014.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

Virtuozitatea lui Paganini la contrabas este propunerea pe care o face publicului contrabasistul de origine română Petru Iuga, care va prezenta la Sala Radio miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert în care, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea, va interpreta Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini şi Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski.

09
/12
/16

Facultatea de Teatru a UNATC „I.L.Caragiale” București, omagiază, asemenea instituțiilor de educație și cultură din întreaga lume, figura emblematică a unuia dintre cei mai mari gânditori ai istoriei omenirii: Aristotel. De aceea, cu ocazia împlinirii a 2400 ani de la nașterea Stagiritului, UNATC organizează în perioada 15-16 decembrie 2016, Seminarul Exploratoriu cu temaAristotel 2400 – Teatru și Pedagogie. Abordare interdisciplinară.

09
/12
/16

Teatrul Excelsior prezintă cea mai nouă premieră - #EMOJIPLAY, un spectacol de teatru coregrafic ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului Excelsior.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.