Festivalul CineMAiubit, 4 – 8 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-cinemaiubit-4-8-decembrie/

A 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiţie a UNATC „I.L.Caragiale”, va debuta pe 4 decembrie, ora 19:00, Sala Atelier din cadrul UNATC. Intrarea este gratuită.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2018

Până pe data de 8 decembrie, vor fi proiectate scurtmetraje din întreaga lume.

Țările participante în acest an sunt: România, Argentina, Belgia, Bulgaria, Columbia, Canada, China, Franța, Germania, India, Israel, Italia, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania. Cele trei secțiuni competitive ale festivalului sunt: ficțiune, documentar și animație/experimental.

CineMAiubit continuă tradiţia competiţiei pentru fotografie şi afiş de film, realizând anul acesta și două premiere absolute: expoziție Virtual Reality și Augmented Reality.

Programul CineMAiubit Educațional va aduce în fiecare dimineață o serie de masterclass-uri și workshop-uri: Regie de film cu Cristi Puiu, Actorie de film cu Roxana Lupu, Cine-Ritm (muzică de film și teatru), Project Development Lab, Workshop de animație.

Intrarea este gratuită.

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC), Teatrul Metropolis și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA.

Programul festivalului si alte amănuntei pe site-ul festivalului

Foto: CineMAiubit – facebook

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.