Festivalul Filmului European ajunge în Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-european-ajunge-in-timisoara-capitala-europeana-a-culturii-2023/

Festivalul Filmului European revine pe 10 mai în Capitala Europeană a Culturii 2023, cu o Gală specială timişoreană, în proaspăt reabilitatul Cinema Victoria.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2022

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Ediția din Timișoara beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Centrului de Proiecte Timișoara.

„În 2022, Festivalul Filmului European revine acolo unde îi este locul: pe marile ecrane. La Timișoara, Cinema Victoria a cunoscut o reabilitare istorică și e gata să intre în circuitul vieții culturale. Gala Festivalului Filmului European nu anticipează doar amplul program aflat la orizont, ci este un prilej de marcare a Zilei Europei și de afirmare a valorilor în care credem și pe care le apărăm împreună în Europa: libertatea, democrația, demnitatea și drepturile omului”, a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.

Anul acesta, la Festivalul Filmului European, redescoperim și sprijinim împreună o Ucraină mai europeană decât oricând, printr-o selecție de filme cu și despre Ucraina, realizată de directorul artistic al acestei ediții, criticul de film Cătălin Olaru.

Ediția din Timișoara va fi marcată prin organizarea unui eveniment de gală pe 10 mai, la Cinema Victoria, de la ora 19:00, unde va avea loc prima proiecţie publică din noul cinematograf, în anticiparea deschiderii oficiale. Spectatorii vor descoperi filmul Numere (Номери / Numbers), al regizorului Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale ucrainene și apărător înarmat al Kievului asediat. În urma anexării Crimeei de către Rusia, Oleg Sentsov a fost arestat în mai 2014 și condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism. A fost eliberat în septembrie 2019, în urma unui schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Distopia Numere are la bază piesa omonimă pe care Sentsov a scris-o în 2011 (înainte de arestarea sa) și a fost regizată de la distanță, din spatele gratiilor, cu ajutorul colaboratorului său, Akhtem Seitablayev.

Accesul la film este deschis publicului larg, prin rezervarea unor bilete cu valoare zero de pe platforma Eventbook, aici: https://eventbook.ro/film/bilete-ffe-numbers-timisoara.

În 2022 a fost reluată și tradiția ambasadorilor festivalului. Anul acesta, rolul îi revine regizoarei Monica Stan, care a realizat un spot inspirat din cel mai recent film al său, Imaculat, laureat cu 3 premii importante la Festivalul de film de la Veneția, anul trecut. În spotul festivalului, îi veți recunoaște pe Ada Condeescu, Irina Margareta Nistor, Anca Dinicu și Tudor Giurgiu.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.