Festivalul Internațional de Filme Documentare Ji.hlava vine la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-filme-documentare-ji-hlava-vine-la-bucuresti/

Echoes of Ji.hlava este un program organizat de Ji.hlava IDFF şi Centrul Ceh Bucureşti, împreună cu Institutul Polonez şi Institutul Francez, care se va desfăşura între 22 şi 26 martie 2022, la Cinema Elvire Popesco.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2022

Din 1997 , iubitorii filmului documentar și profesioniștii din domeniu se întâlnesc în orașul ceh Jihlava pentru a lua parte la Festivalul Internațional de Film Documentar, care se organizează anual la sfârșitul lunii octombrie. Ji.hlava este în prezent unul dintre cele mai importante festivaluri europene dedicate documentarului și cel mai amplu eveniment din categoria sa la nivelul Europei centrale și estice. „Ecourile”, care propun publicului internațional o selecție de filme din cea de-a 25-a ediție a festivalului, se desfășoară la New York, Paris, Viena, Bratislava și București.

Program:

22.03, ora 20:30 – Lines (r. Barbora Sliepková, 2021, 80 min, Slovacia)

Un film alb-negru, care oscilează între portrete empatice ale unor protagoniști luați aparent la întâmplare și un discurs critic la adresa dezvoltării urbane în forma sa actuală, cu efectele ei asupra vieții private și comunitare. În secvențe aproape neorealiste, vedem forfota și provocările de zi cu zi ale Bratislavei contemporane, ai cărei locuitori au de gestionat, dincolo de propriile necazuri, o planificare urbană ostilă, un trafic ineficient și cheltuieli de locuire aflate în permanentă creștere. Straniile compoziții vizuale și muzica orchestrală alienantă care le însoțește alcătuiesc un poem audiovizual pe tema realității vieții moderne în spații urbane, în care până și trasarea unor linii pe șosea poate căpăta dimensiunile unui gest filosofic, reflexiv. Documentarul a primit marele premiu Opus Bonum în cadrul ediției de anul trecut a festivalului.

23.03, 20:00 – Brotherhood (r. Francesco Montagner, 2021, 93 min, Cehia, Italia)

Jabir, Osama și Uzair, trei frați din Bosnia, trăiesc în acord cu regulile stricte prescrise de salafismul islamic și de tatăl lor, Ibrahim, un predicator radical, aflat în închisoare pentru implicarea în războiul sirian și în acte de terorism. Fiecare dintre fii are acum de ales ce cale va urma în viața adultă. Filmul îi urmărește îndeaproape, timp de câțiva ani, de-a lungul zbaterilor zilnice aduse de întreținerea unei turme de oi, de dubii personale și de diverse așteptări culturale. Poveste arhetipală, de tip coming of age, pe tema formării identității masculine, Brotherhood surprinde tensiunile momentului actual european, în care tot mai multe persoane, pierdute în disputa tradiției cu modernitatea, recurg la figuri de autoritate în stare să ofere răspunsuri „tari”.

24.03, ora 20:00 – Out in Force (r. Martin Mareček, 2021, 91 min, Cehia)

Viața criticului de film Kamil Fila stă, pe timpul filmărilor pentru documentarul său atipic, bazat pe time-lapse, sub semnul unei alternanțe permanente între eforturi de a menține o perfomanță fizică ridicată și momente de completă incapacitate mentală. Pornind de la acest moment biografic central, spectrul observației este „spart” într-o perioadă mai îndelungată, pe fondul încercărilor – nu de puține ori eșuate – ale protagonistului de a-și armoniza proiectul cu viața alături de persoanele apropiate. Rezultatul este portretul unui intelectual aflat la capătul perspicacității, al unui om confruntat cu limitele raționalizării. Deschiderea cu care Fila ne permite să tragem cu ochiul în profunzimea vieții sale private ajunge să acționeze terapeutic nu numai asupra sa, ci și asupra spectatorului.

25.03, ora 20:00 – The Balcony Movie (r. Paweł Łoziński, 2021, 100 min, Polonia)

Regizorul petrece zile în șir pe balconul locuinței sale, de unde filmează mici întâmplări ce se desfășoară pe trotuarul din față. Se adresează trecătorilor și încearcă să îi prindă în conversații despre grijile lor cotidiene, despre religie, despre artă și sensul vieții, căutând, printre ei, un protagonist al filmului. În graba lor, unii străini refuză să se oprească. Unii sunt rușinați de prezența camerei, în timp ce alții văd în ea o oportunitate de a se da în spectacol sau de a se lansa în monologuri filosofice. Diversele vieți și convingeri pe care le întâlnim astfel ne oferă un stop-cadru asupra stării de fapt din societatea poloneză contemporană, în timp ce, la nivel micro, interviurile în sine par a funcționa aproape chatarctic, terapeutic, asupra interlocutorilor.

26.03, ora 20:30 – Gorbachev. Heaven (r. Vitaly Mansky, 2020, 100 min, Cehia, Letonia)

Pentru unii, distrugător al imperiului sovietic, trădător de țară, iconoclast. Pentru mulți, pacificator, aducător al speranței și figură dinamică a lumii globale. Ca portret al părintelui spiritual al perestróikăi și al al glasnostului, Mihail Sergeevich Gorbaciov, filmul ne face părtași la un conflict intern între două egouri alternative: pe de o parte, legenda vie, îmbătrânită, dar încă relevantă, a politicii ruse, pe de altă parte, criticul, polemistul și filosoful Gorbaciov. Ambele vin cu propria cheie de înțelegere asupra unor momente esențiale ale sfârșitului erei socialiste din Rusia. Regizorul Vitaly Mansky alcătuiește un mozaic din secvențe contemplative, dezbateri, cântece și poezie: un epitaf documentar al unui om de stat acum slăbit, pus în contrast flagrant cu haosul actualei guvernări putiniste.

Filmele vor fi subtitrate doar în limba engleză. Biletele sunt disponibile prin Eventbook, iar evenimentul Facebook este aici. Program organizat de Ji.hlava International Documentary Film Festival, Centrul Ceh București, Institutul Francez și Institutul Polonez.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.