Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2021 – Din nou împreună, într-o ediție fără precedent!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-teatru-sibiu-2021-din-nou-impreuna-intr-o-editie-fara-precedent/

Peste 600 de spectacole în format fizic (indoor/ outdoor), hibrid şi online. Artişti din 37 de ţări din 5 continente. Teatru, dans, operă, circ contemporan, concerte, conferinţe. Cea mai complexă ediţie de până acum. Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2021!

Un articol de Cristina Enescu Aky|15 iulie 2021

Pare de poveste dar e real: după tristețea de anul trecut, când pandemia a obligat FITS 2020 să se reorganizeze într-un timp-record pentru o ediție complet online (reușind, totuși, o mare performanță în acest sens), anul acesta avem bucuria de a putea participa la o ediție live a unuia dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și arte performative din lume. Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, care împlinește anul acesta 28 de ani, este unul dintre puținele festivaluri de teatru din lume (dacă nu poate chiar singurul) care nu a avut niciun an de întrerupere de la începuturile sale.

 

Între 20-29 august, așadar, artiștii și iubitorii de teatru, muzică, evenimente performative și artă în general se vor putea reîntâlni la Sibiu pentru o dublă mare bucurie: regăsirea unii cu ceilalți, artiști cu public, de ambele părți ale scenelor (și ecranelor), și o ediție de festival creată cu eforturi dar și cu speranță și energie pozitivă mai mari ca oricând. Căci motto-ul acestei ediții este „Construim speranța împreună/ Building hope together”. Nu sunt vorbe mari ci esența lucrurilor care ne-au ajutat pe toți să trecem de această perioadă dificilă: solidaritatea, speranța și nu în ultimul rând arta, tratamentul sufletelor și al minților în vremuri grele și nu numai.

Va fi o frenezie de evenimente: teatru de toate felurile (indoor, outdoor, stradal, cu bilete și gratuit), operă, circ contemporan, dans, concerte, carte conferințe, expoziții, performance-uri de toate felurile și pentru toți. În săli de teatru și spații neconvenționale, în biserici, pe străzi, în piețele centrale dar și direct în casele spectatorilor (prin site-ul oficial FITS 2021 dar și pe www.scena-digitala.ro, pe pagina de Facebook a Festivalului și pe canalul de YouTube). Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu prețuri cuprinse între 20 lei și 150 lei, pentru spectacolele fizice.

Vor veni, ca de obicei, nume mari la nivel internațional, printre care Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía și mulți alții. La această ediție vor fi și evenimente speciale cu companii și artiști celebri în cadrul jubleelor relațiilor diplomatice ale României cu mai multe state printre care Japonia, SUA, Marea Britanie, Spania, Elveția, Republica Moldova și altele. De asemenea, alte evenimente vor marca aniversări ale lui George Enescu, F. Dostoievksi, S. von Bruckenthal și Emil Cioran.

Se va organiza ca de obicei și Bursa spectacolelor, iar 8 mari artiști ai lumii vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităților: Denis O’Hare – celebrul actor și scriitor american; Jan Lauwers – devenit faimos prin munca sa alături de Needcompany, pe care a fondat-o în 1986; María Pagés – dansatoare și coregrafă recunoscută la nivel internațional, primesc, cu acest prilej, stelele acordate în cadrul FITS 2020; Yoshi Oida – important actor și regizor japonez, primul membru în compania internațională de teatru a lui Peter Brook; Israel Galván – renumit dansator și coregraf care a revitalizat tehnicile dansului flamenco; Helmut Stürmer – scenograf de origine română, apreciat la nivel internațional pentru arta sa; Charlotte Rampling – una dintre actrițele emblematice ale ale teatrului și ale cinematografiei mondiale; Akram Khan – unul dintre cei mai apreciați coregrafi ai momentului, sunt marii artiști care primesc stele în cadrul ediției 2021 a FITS.

Joi 8 iulie, la Sibiu a avut loc o conferință de presă la care Constantin Chiriac, președintele festivalului, a surprins realist dar și cu multă emoție realitatea festivalului de anul trecut dar și perspectivele și sărbătoarea de excepție care se anunță a fi FITS 2021: „Anul trecut am fost într-un mare moment de cumpănă, am trecut cu toții prin încercări uriașe, am fost închiși, nu am putut să comunicăm, am fost singuri. Iar tot timpul, gândul nostru a fost direcționat către toți spectatorii din Sibiu, din România și din lume. Din această cauză am făcut un efort uriaș să putem să facem, anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat voința și putința să facem acest festival. Și, iată, grație acestei mari încercări prin care am trecut împreună cu echipa care mă înconjoară, am reușit să dezvoltăm Scena Digitală, am reușit să aducem în jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 țări. Anul acesta, marea bătălie pentru a crea împreună speranța a fost să ne putem reîntâlni fizic cu dumneavoastră. Din această cauză am construit, în această comunitate extraordinară care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexă ediție. Un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care a avut pentru prima dată pe teritoriul României un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este să păstrăm în noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranța!

Intrarea publicului la spectacolele prezentate în cadrul Festivalului se va face cu respectarea măsurilor sanitare impuse  de pandemia de Covid-19, iar capacitatea de ocupare a sălilor de spectacole va fi stabilită în funcție de reglementările în vigoare la data desfășurării evenimentului.

Accesul la evenimentele care se vor desfășura în spații închise se va face în baza biletului individual, al unui document de identitate, precum și a prezentării a unuia dintre următoarele documente:

–         dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),

–         test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului,

–         dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului,

–         dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.

În spațiul online, spectacolele de teatru vor fi difuzate la ora 21.00, cu reluare la ora 9.00, spectacolele de dans la ora 19.00, respectiv ora 7.00, producțiile Scenei Digitale ale Teatrului Național „Radu Stanca” vor din difuzate la orele 22.00 și 10.00, spectacolele studențești la orele 16.00 și 4.00, iar spectacolele gratuite la orele 17.00 și 5.00. Acestora li se adaugă spectacolele din zona indoor, care vor fi transmise în direct online.

Mai multe informații despre Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2021 puteți găsi pe www.sibfest.ro.

14
/02
/21

Biografiile au întotdeauna enigmele lor. Când sunt privite prin prisma amintirii, celebre sau anonime, ființele umane nu se dezvăluie niciodată întru totul. Ion Andreescu, pictorul care a împărțit aceeași epocă cu Mihai Eminescu, este unul dintre exemple. Creator important, el rămâne totuși un necunoscut pentru posteritate.

12
/02
/21

Expoziția „Povești de iubire”, dedicată îndrăgostiților și tuturor romanticilor, va fi deschisă între 12-28 februarie în zona Peek and Cloppenburg (etaj 1) și îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în istoria intimă a României. Tot aici, curioșii vor avea ocazia să-și facă fotografii la un panou stilizat cu expresia „Te iubesc” scrisă în peste 100 […]

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

08
/02
/21

O nouă expoziție propusă de spațiul expozițional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranță, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr și original, Giuliano Nardin, expoziție intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

31
/01
/21

Platforma 5 Pentru Arte propune comunităților creative și publicului larg să descopere tânăra generație de artiști și arhitecți români urmărind creațiile a peste 20 dintre aceștia în galeria online, în cadrul unor expoziții digitale la care au contribuit cinci profesioniști din industria locală.

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.

18
/01
/21

De la împăratul Nero sau pictura renascentistă la povestea lui Alice în Țara Minunilor și la „divele” secolului XX, cele mai așteptate evenimente expoziționale programate în 2021 în Europa promit experiențe de calitate.

13
/01
/21

În această perioadă, atelierele MNAC se desfășoară online, într-o formulă interactivă. „Arta contemporană de la plancton la zbor intergalactic” este o serie de ateliere care ne ajută să înțelegem expoziția Colecției MNAC, „Văzând Istoria. 1947-2007”, dar și de unde vine și se hrănește arta contemporană, în general.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).