Festivalul Internațional Shakespeare, o nouă ediție cu spectacole de top la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-shakespeare-o-noua-editie-cu-spectacole-de-top-la-craiova/

Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 19-29 mai 2022 şi este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi Fundaţia Shakespeare.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2022

Ediția de anul acesta cuprinde spectacole de teatru realizate de către mari regizori internaționali – Robert Lepage, Oskaras Koršunovas, Silviu Purcărete, mult așteptata producție  „The Tiger Lillies perform Hamlet” dar și premiera spectacolului „Richard al III-lea” realizat de către  László Bocsárdi cu Sorin Leoveanu în rolul principal, o producție a Festivalului Shakespeare și a Naționalului craiovean.

Peste 100 de evenimente: spectacole de teatru, performance-uri, instalații multimedia, spectacole de teatru VR, concerte, proiecții de film în aer liber,  lansări de carte, conferințe și dezbateri  vor avea loc în 13 locații din Craiova, într-un eveniment  de mare ținută artistică ce se adresează atât celor mai fini cunoscători ai teatrului internațional cât și publicului larg.

„Ce înseamnă Festivalul Shakespeare de la Craiova? O minune. Născută din iubire, salvată din pasiune și – acum, iată – împlinită prin continuitate. Abia astăzi, când atâtea evenimente de peste tot au dispărut sau și-au pierdut seva, înțelegem că visul lui Emil Boroghină durează, renaște, e la clipa unui unui nou început. Iar noi toți avem prilejul de a fi parte din el. Ce dar frumos! Ce sărbătoare a spiritului! Ce gest de prețuire a valorilor teatrului mondial: de la Wilson la Dodin, de la Lepage la Ostermeier, de la Declan Donnellan la Silviu Purcărete! Puține, foarte puține festivaluri de oriunde au reunit o asemenea galerie de personalități. Încă și mai puține încearcă să le adauge altele și altele, ale unor noi generații. Este vocația celor care, din doi în doi ani, transformă Craiova într-o insulă shakespeareană. Victoria lor devine atunci un triumf al teatrului românesc pe marea scenă a lumii”, spune Octavian Saiu, critic de teatru, eseist si profesor universitar.

Biletele pentru evenimentele din cadrul festivalului s-au pus deja în vânzare pe website-ul https://www.shakespearefestival.online.

Cea de a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova este organizată de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.

18
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista „Teatrul“, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

18
/11
/13

Teatrul Regina Maria din Oradea anunță premiera unui nou spectacol muzical de excepție: Leonce si Lena (un scenariu original de Mihai Măniuțiu și Ada Milea, bazat pe piesa omonimă a lui Georg Büchner, în regia lui Mihai Măniuțiu), care va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

18
/11
/13

Editura Polirom va participa alături de editura Cartea Românească la cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013) cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei).

18
/11
/13

„E prima oară când văd teatru românesc. Am fost dat pe spate“. Aceasta este reacţia unui critic londonez, care a fost impresionat de spectacolul „Dumnezeul de a doua zi“, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, prezentat la Londra în cadrul proiectului „Poveşti spuse-n româneşte“.

18
/11
/13

În seria premierelor teatrale de televiziune, TVR 2 şi TVRplus.ro au programat astăzi de la ora 20.10 spectacolul „Actorul”, un recital actoricesc de pantomimă şi muzică, în care Mihai Mălaimare este acompaniat de Mircea Tiberian.