Festivalul Naţional de Teatru 2012, deschis într-o notă optimistă, cu spectacolul „D’ale noastre”, dedicat lui I.L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-2012-deschis-intr-o-nota-optimista-cu-spectacolul-dale-noastre-dedicat-lui-i-l-caragiale/

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic „D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară. Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor […]

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2012

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic „D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară.

Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor produse în România pe parcursul unei stagiuni, a ajuns în acest an la cea de-a 22-a ediţie, care se desfăşoară începând de vineri până pe 4 noiembrie.

 

Cele câteva sute de persoane care au mers vineri seară la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) pentru a lua parte la deschiderea festivalului au fost întâmpinate de la intrarea în instituţie de o inedită „supracopertă” a evenimentului: „Căruţa cu paiaţe”, care şi-a luat numele de la grupul statuar creat de sculptorul Ioan Bolborea şi care străjuieşte esplanada TNB.

Astfel, patru dintre membrii companiei Antagon theatre AKTion din Germania, cărora li s-au alăturat patru actori români, au însufleţit, pentru o jumătate de oră, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, personaje din universul lui Caragiale. Printre spectatori au circulat Rică Venturiano şi Ziţa, Zoe şi Cetăţeanul turmentat, Farfuridi şi Brânzovenescu. Aceştia au recreat pentru public situaţii din piesele lui Caragiale, „la înălţime”, actorii făcându-se remarcaţi şi datorită picioroangelor pe care se aflau.

Dacă aceştia au deschis neoficial FNT 2012, ediţia din acest an a festivalului a fost deschisă oficial în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, de Ion Caramitru, directorul general al TNB, de Alice Georgescu, directorul artistic al evenimentului, şi de Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Potrivit lui Ion Caramitru, Festivalul Naţional de Teatru este un eveniment care a ajuns „la o vârstă a maturităţii şi a tinereţii în acelaşi timp”. „Este o maturitate încercată zilnic, dar festivalul supravieţuieşte”, le-a spus Caramitru spectatorilor. El a precizat că, până la ediţia din acest an, organizatorii au încercat să dea FNT şi o „dimensiune internaţională”, care nu a mai putut fi respectată în 2012 din cauza „rigorilor crizei”. Caramitru a mai spus că speră că această lipsă va putea fi totuşi suplinită prin spectacolele de calitate selecţionate la FNT 2012.

Optimistă a fost şi Alice Georgescu, care a apărut pe scenă îmbrăcată într-un sari, precizând că poartă o „vestimentaţie spectaculoasă şi probabil surprinzătoare”, deoarece recent a vizitat India, o ţară în care oamenii zâmbesc, în ciuda faptului că trăiesc în sărăcie. „Acest costum este un omagiu pe care-l aduc acelui loc şi un fel de speranţă pentru noi. Nu sărăcia este groaznică, ci alte lucruri sunt. Aş vrea ca acest festival să fie un moment de bucurie”, a mai spus Alice Georgescu.

Seara de deschidere a FNT 2012 a continuat cu spectacolul de teatru coregrafic „D’ale noastre”, realizat de Gigi Căciuleanu după texte de I.L. Caragiale, o montare care a reflectat de altfel şi unul din pilonii centrali ai ediţiei din acest an a festivalului – I. L. Caragiale, sărbătorit la 160 de ani de la naştere şi deplâns la 100 de ani de la moarte.

Sosit la Bucureşti în primăvara acestui an, cunoscutul dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu a pus în scenă, alături de tinerii săi dans-actori, membri ai Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, spectacolul „D-ale noastre”, în premieră, pe 15 iunie, la Teatrul Naţional Bucureşti.

„Intenţionez să-l scot pe Caragiale din specificul local pentru ca spectacolul să poată fi înţeles şi de un chilian şi de un francez, de oricine”, a explicat, la momentul respectiv, Gigi Căciuleanu, demersul său artistic. „Personajele le-am gândit mai degrabă pe tipologii ca «Frumosul urbei», «Frumoasa urbei», grupul din «D’ale carnavalului» l-am numit «Cvintet de mahala». Nu am vrut să fac din Caragiale ceea ce ar face orice regizor de teatru şi nici ceea ce ar face orice coregraf. Pentru că eu fac teatru coregrafic, iar oamenii cu care lucrez se numesc dans-actori. (…) Eu am luat actori care, intrând într-o spirală ascendentă, redevin dansatori, având preocuparea funcţionării mecanismelor corporale la fel de mare ca pe cea a funcţionării mecanismelor teatrale”, a mai spus el.

De altfel, Gigi Căciuleanu a fost alături de dansatorii săi şi vineri seară, la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, aceştia fiind aplaudaţi minute în şir de spectatori.

Spectacolul este interpretat de „dans-actorii” Ramona Bărbulescu, Rasmina Călbăjos, Alexandru Călin, Lari Giorgescu, Ştefan Lupu, Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Vanda Ştefănescu, Istvan Teglas – membri ai Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu, muzica, de DJ Vasile, „asezonată cu Beethoven, Mozart, Verdi şi altele”, inserturi „menite să universalizeze comportamentul personajelor”, după cum a declarat Gigi Căciuleanu.

În cele zece zile de FNT, spectatorii se vor bucura şi de alte spectacole, reunite în secţiunea dedicată lui I.L. Caragiale, respectiv: „Două loturi” de I. L. Caragiale (regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Bucureşti), „Năpasta” de I. L. Caragiale (regia Cristi Juncu, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti), „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale (regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova) şi „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale (regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca, Bucureşti).

Pe de altă parte, FNT 2012 stă şi sub simbolul operei regizorale a lui Silviu Purcărete, unul dintre cei mai faimoşi artişti români de astăzi.

Astfel, festivalul include un „Focus: Silviu Purcărete – un univers regizoral”, o secţiune care va cuprinde următoarele spectacole semnate de cunoscutul regizor: „Aşteptându-l pe Godot”, de Samuel Beckett (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu), „Călătoriile lui Gulliver” – exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu), „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi „Măsură pentru măsură”, după William Shakespeare (Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova).

Festivalul stă, totodată, sub semnul unui alt autor căruia UNESCO i-a dedicat, alături de I.L. Caragiale, anul 2012: suedezul August Strindberg, comemorat la 100 de ani de la dispariţie.

În secţiunea „Strindberg, înaintaşi, urmaşi” sunt incluse următoarele piese: „Domnişoara Iulia”, de August Strindberg (regia Felix Alexa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen (regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi „Înainte de pensionare”, de Thomas Bernhard (regia Christian Papke, Teatrul Naţional Timişoara).

Alături de cele trei secţiuni ce reflectă în mod specific creaţia acestor personalităţi ale scenei universale, afişul festivalului cuprinde un număr de spectacole semnificative pentru fizionomia stagiunii 2011/2012, care, indiferent că pornesc de la texte de William Shakespeare, Molière, Calderón de la Barca, Albert Camus, Gellu Naum şi Herta Müller, indiferent că sunt semnate de regizori precum Andrei Şerban, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, László Bocsárdi, Radu Afrim sau de tineri debutanţi, indiferent că sunt grupate sub titlul generic „De toate pentru toţi”, „Actorii, în prim-plan” şi „Teatrul de mâine”, alcătuiesc, laolaltă, o imagine a vieţii.

Astfel, secţiunea „De toate pentru toţi” include spectacole precum: „Carmina Burana” de Carl Orff (regia Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania „Liviu Rebreanu”), „Insula”, după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), şi „Ultima zi a tinereţii”, după Tadeusz Konwicki (regia Yuri Kordonsky, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu).

În cadrul secţiunii „Actorii în prim-plan” se regăsesc titluri precum „2×2”, după Murray Schisgal şi Harold Pinter, cu Amalia Ciolan, Marcello Cobzariu, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în distribuţie (regia Vlad Stănescu, o producţie a Teatrului Naţional Bucureşti), şi „Vocea umană”, de Jean Cocteau, cu Oana Pellea (regia Sanda Manu, Teatrul Metropolis, Bucureşti).

Totodată, secţiunea „Teatrul de mâine” reuneşte spectacolele „Casa M”, de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău), „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya (regia Bobi Pricop, Teatrul Act, Bucureşti), şi „Poveşti de familie”, de Biljana Srbljanovic (regia Vlad Cristache, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila).

FNT este organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi are ca finanţatori Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Bugetul de anul acesta al FNT este de 2.812.000 de lei (aproximativ 614.000 de euro), cu peste 100.000 de euro mai puţin decât în 2011.

Parteneri strategici ai FNT 2012 sunt Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon,Teatrul „Bulandra”, Teatrul Metropolis, Teatrul ACT, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” şi Club „La Scena”.

 

Sursa: Mediafax

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

15
/05
/23

Teatrul Ion Creangă anunță începerea campaniei de educație ecologică „Lumea o salvăm doar când reciclăm” realizată în parteneriat cu Green Group, în perioada mai - decembrie a.c. Campania își propune să încurajeze acțiunile de reciclare și să contribuie la creșterea nivelului de reciclare la scară națională, prin intermediul unor activări de responsabilizare asupra mediului, dar și printr-un spectacol de teatru.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

15
/05
/23

Teatrul Național din Timișoara continuă ”Anotimpurile FEST-FDR” cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY / COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american JOHN MALKOVICH.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

14
/05
/23

Înotul sincron într-o lume care-și trăiește agonia pe ritmuri stranii, imagini care combină poezia cu absurdul, o nonpoveste despre omul aflat pe drumul spre dezintegrare...

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.