Festivalul national de teatru INDEPENDENT: Teatrul independent, încotro?
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-independent-teatrul-independent-incotro/

Festivalul national de teatru Independent, aflat la prima ediţie, se deschide luni, la ora 14, la Godot Cafe-teatru, cu dezbaterea ,,Teatrul independent, încotro?”, moderată de Cătălin Ștefănescu.

Un articol de Adina Scorţescu|1 noiembrie 2013

Festivalul national de teatru Independent, aflat la prima ediţie, se deschide luni, la ora 14.00, la Godot Cafe-teatru, cu dezbaterea „Teatrul independent, încotro?“, moderată de  Cătălin Ştefănescu.

Vor vorbi: Lia Bugnar, Voicu Rădescu, Chris Simion, Maia Morgenstern, George Ivaşcu, Radu Afrim, Marius Manole. Intrarea este liberă.

Festivalul national de teatru independent, care are loc între 4 și 10 noiembrie, în diverse săli din București, include 15 spectacole în cadrul Secțiunii Concurs și 33 de spectacole în Secțiunea Off. În total, sunt 40 de companii de teatru independent din București, Iaşi, Timișoara, Sibiu, Cluj, Craiova şi Sf. Gheorghe. Biletele se pot cumpăra deja, la prețul de de 20 de lei.

Spectacolele din Concurs sunt: Act – Orfani, Asociația Culturală Catharsis – Niște fete, Asociația UNTEATRU – Ce zile frumoase, Compagnie 28 & Teatrul Luni de la Green Hours – Don’t cry baby, dramAcum – Green Hours! Un show teatral (Episodul 2), Fundația Calea Victoriei 2007 – Bullets over Lipscani, Asociația UNTEATRU – Frumoasa călătorie a urșilor panda…., Compania Art NOMORE – Sfârșit. Work in progress, Teatru Luni de la Green Hours & Asociația ARENA – 7 zile din viața lui Simon Labrosse, Teatrul nu e o clădire – 7 dintr-o lovitură, Scrie despre tine/ Asociația Link Center – Stand Up Please, Teatru FiX (Iași) – Dreaming Romania, AUĂLEU TEATRU (Timișoara) – O noapte furtunoasă, Compania Teatrală BIS (Sibiu) – CEHOV – TREI DRAME RIDICOLE, Grand Floor Group (Cluj) – 10 lecții de iubire cu I mic.

Work-shop-uri la Festivalul national de teatru Independent

Festivalul national de teatru Independent aduce la București un work-shop inedit susținut de renumitul regizor de teatru Paul Bargetto: „Cultura într-o economie neo-liberală – strategii pentru supraviețuire și sustenabilitate“. Evenimentul este deschis atât actorilor și regizorilor de teatru independent, cât și pasionaților de această formă de artă.

Paul Bargetto a trăit și a lucrat în New York, dar și în numeroase țări europene precum Polonia, România, Germania și Turcia. Este director și fondator al companiei de teatru East River Commedia și al Festivalului de teatru undergroundzero din New York.

Prin acest work-shop, Paul Bargetto va oferi o privire de ansamblu asupra scenei de teatru independent din New York, cu o analiză a sistemului, studii de caz de la diferite teatre și păreri personale formate de-a lungul celor peste 15 ani de muncă în acest oraș.

Workshopul va explica de asemenea tendințe și modele de finanțare, acțiuni de advocacy, noi direcții și valori. În plus, invitați speciali vor lua cuvântul prin intermediul Skype pentru a descrie trenduri și noi proiecte din Europa de Vest și Statele Unite.

Festivalul national de teatru Independent paul-bargetto

„Sunt foarte bucuros să mă alătur primei ediții a Festivalului national de teatru INDEPENDENT la București. Cred că este un moment foarte important pentru artele spectacolului din România pentru că mulți artiști independenți din întreaga țară se vor reuni pentru prima dată și vor avea o platformă comună. Sper că împărtășind din experiența mea de artist independent și director de festival participanții la workshop vor primi informații folositoare și instrumente practice care vor întări mișcarea de teatru independent din România.“

Paul Bargetto,
regizor

Workshopul va avea loc la Godot Cafe Teatru (str.Blănari nr.14), în intervalul 6-8 noiembrie 2013, între orele 14.00 – 16.00. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere ([email protected]) până pe 3 noiembrie în limita locurilor disponibile (120).

Foto: afiş Festivalul national de teatru Independent



05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.