Festivalul SoNoRo ajunge la Timișoara!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sonoro-la-cea-de-a-xi-a-editie-la-muse-et-le-poete-in-timisoara/

Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge, pentru a treia oară în istoria sa, în Timişoara. Pe 9 şi 10 noiembrie vor avea loc trei concerte SoNoRo la Biserica Millenium, la Cărtureşti Mercy şi Palatul Baroc – Muzeul de Artă. Accesul publicului la concerte este liber.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Titlul acestei ediții – „La Muse et le Poète” – a pus festivalul sub semnul inspirației și al poeziei pe care arta o aduce în viața noastră. În București publicul a avut ocazia să asiste la o îmbinare a artelor: muzica cu poezia, arta plastică cu literatura, moda cu arta video, iar publicul a fost invitat să devină inspirație artiștilor și să-și aleagă compozitorul preferat pentru concertul final de la Sala Radio.

Acest dialogul cu publicul va continua în Timișoara în cadrul unui Salon Muzical – Our Muses, ce va avea loc pe 10 noiembrie la Cărturești Mercy. Salonul va prilejui un dialog cu artiștii Erik Schumann și Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici și Liisa Randalu (violă) și Marcin Sieniawski (violoncel). Publicul va avea ocazia să participe la un dialog deschis cu muzicienii și să descopere care le sunt muzele, sursele de inspirație și poeții preferați.

Ediția a XI-a a Festivalului SoNoRo se remarcă atât prin programul remarcabil creat de pianista londoneză, Diana Ketler, și violistul roman, Răzvan Popovici, cât și prin includerea în concertele festivalului pe câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni ai momentului.

Violonistul Erik Schumman, născut la Köln, dintr-un tată român și o mamă japoneză, va cânta în premieră în Timișoara, orașul de origine al tatălui său. Erik Schumman este invitat în mod regulat să cânte, în calitate de solist, alături de orchestre din Europa, Asia și America. Printre dirijorii alături de care a urcat pe scenă, se numără Christoph Eschenbach, Gianandrea Noseda, Jiří Bělohlávek și Vassily Sinaisky.

Violonista germană de origine rusă, Alissa Margulis, a avut prima apariție publică la doar șapte ani, alături de soliștii Orchestrei Simfonice din Budapesta. De atunci a cântat alături de numeroase orchestre precum Camerata Switzerland, Kremerata Baltica, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestrele Südwestrundfunk, Norddeutscher Rundfunk și Westdeutscher Rundfunk sau Orchestra Națională din Lorraine.

Liisa Randalu  este violistă în Cvartetul Schumann, alături de care interpretează pe scenele unor importante festivaluri din întreaga lume. În calitate de solistă, dar și de interpretă de muzică de cameră, a susținut concerte pe scene precum Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra și a fost invitată la festivaluri precum Schwetzinger Festspiele și Rheingau Musikfestival. 

Născut în Hamburg, Justus Grimm a început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani sub îndrumarea tatălui său. Este câștigătorul multor premii musicale, printre care și premiul I la Concursul Internațional de Muzică Maria Canals și la Concursul Național German. A concertat cu mai multe orchestre printre care English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn.

În calitate de membru al Cvartetului Szymanowski, Marcin Sieniawski a concertat în peste patruzeci de țări din întreaga lume, pe unele dintre cele mai cunoscute și importante scene, precum Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Auditorium du Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam sau Konzerthaus din Berlin.

În cadrul Salonului Muzical – Our Muses de la Cărturești vor fi interpretate lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Johan Halvorsen, Frank Bridge.

Miercuri, pe 9 noiembrie, lucrări de Franz Liszt, Anton Bruckener și Johannes Brahms vor răsuna la Biserica Millenium. Programul muzical al concertului Angelus, conceput în jurul lucrării Angelus, Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde, de Franz Liszt, va oferi publicului prilej de reculegere și contemplație.

Aubade, concertul final de la Muzeul de Artă – Palatul Baroc, ce va avea loc pe 10 noiembrie, pornește de la lucrarea Aubade pentru trio de coarde de George Enescu. În program mai sunt incluse lucrări de Zoltán Kodály, Franz Schubert și Ludwig van Beethoven.

Concertele SoNoRo în Timișoara sunt un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Festivalul SoNoRo va continua până pe 14 noiembrie cu alte trei concerte în Cluj-Napoca și unul în Bistrița. Detalii pe www.sonoro.ro.

 

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu